Boris Johnson s-a dus în Scoția și a cerut încetarea discuțiilor despre independență. Cetățenii l-au reclamat la poliție

Boris Johnson s-a dus în Scoția și a cerut încetarea discuțiilor despre independență. Cetățenii l-au reclamat la poliție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut joi naţionaliştilor scoţieni să înceteze discuţiile fără sfârşit despre un nou referendum privind independenţa, pentru că acela desfăşurat în anul 2014 a fost un eveniment o dată într-o generaţie, relatează Reuters.

”Nu cred că lucrul potrivit acum este să vorbim la nesfârşit despre un nou referendum, când cred că dorinţa poporului acestei ţări şi a poporului scoţian este mai ales să combatem pandemia”, a spus Johnson în timpul unei vizite în Scoţia, vizită criticată de guvernul semi-autonom al acestei regiuni.

”Nu văd rostul de a ne pierde timpul cu dispute constituţionale fără sens, când, la urma urmelor, am avut un referendum nu cu mult timp în urmă. Cei care vorbesc fără încetare despre un nou referendum sunt exact cei ce spuneau cu câţiva ani în urmă, nu mai departe de 2014, că acela a fost un eveniment o dată într-o generaţie. Tind să fiu de acord cu ce au spus ei atunci”, a mai afirmat premierul britanic.

La referendumul din 2014, o majoritate de 55% a scoţienilor prezenţi la urne au votat pentru rămânerea în cadrul Regatului Unit. Dar doi ani mai târziu, la referendumul privind Brexitul, majoritatea scoţienilor veniţi la urne au votat împotriva ieşirii din UE.

Premierul scoţian, Nicola Sturgeon, lidera Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) şi care ar fi dorit rămânerea Scoţiei în interiorul UE, insistă asupra organizării unui nou referendum privind independenţa, invocând faptul că scoţienii au votat majoritar împotriva Brexitului. Însă un nou referendum nu poate fi organizat fără acordul guvernului de la Londra, acord pe care premierul Boris Johnson a sugerat că nu-l va da.

ADVERTISING

Boris Johnson se opune unui referendum privind independența Scoției, dar sondajele nu îl avantajează

Vizita lui Johnson, reclamată la poliție

În același timp, mai mulţi scoţieni au reclamat la poliţie vizita premierului britanic Boris Johnson în ţara lor în toiul pandemiei de coronavirus, informează joi dpa.

Poliţia scoţiană a confirmat că a primit câteva reclamaţii cu privire la vizita întreprinsă joi de Boris Johnson. "Am primit un număr mic de reclamaţii cu privire la vizita premierului Boris Johnson în Scoţia", a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

"Aceasta este o vizită de lucru în calitatea sa oficială de premier şi noi abordăm evenimentul în mod corespunzător", a adăugat purtătorul de cuvânt, refuzând să precizeze câte apeluri telefonice a primit poliţia din partea unor persoane ce reclamau această vizită.

Potrivit agenţiei de ştiri PA, în timpul acestei deplasări Boris Johnson a vizitat forţele armate care organizau un centru de vaccinare în Glasgow.

În faţa răspândirii ample a noului coronavirus, atribuită unei noi tulpini care este considerată extrem de contagioasă şi ar fi apărut în Marea Britanie, naţiunile care compun Regatul Unit au decis să intre din nou în lockdown şi să îşi închidă şcolile, folosind calendare diferite, fiecare dintre naţiuni alegându-şi propria strategie de criză.

Pe 22 ianuarie, premierul britanic Boris Johnson a anunţat că varianta coronavirusului SARS-CoV-2 detectată iniţial în Marea Britanie în luna decembrie provoacă de asemenea o mortalitate crescută, în plus faţă de faptul că este mai contagioasă.

ADVERTISING

Ce a mai făcut premierul britanic, Boris Johnson:

Boris Johnson și-a încălcat propriile reguli de lockdown: A fost surprins cu bicicleta la 11 km de reședința sa

Disensiuni puternice în Marea Britanie după Acordul post-Brexit: Mesajul lui Boris Johnson

Boris Johnson scoate UK din programul Erasmus şi-l înlocuieşte cu un program mondial


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇