Boris Johnson și-a încălcat propriile reguli de lockdown: A fost surprins cu bicicleta la 11 km de reședința sa

Boris Johnson și-a încălcat propriile reguli de lockdown: A fost surprins cu bicicleta la 11 km de reședința sa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul britanic Boris Johnson a fost criticat după ce a fost văzut pe bicicletă la o distanță de 11 kilometri de reședința sa din Downing Street, încălcând regulile lockdown-ului, impuse chiar de el.

Johnson a fost văzut, duminică, în Parcul Olimpic din estul Londrei, scrie BBC.

Potrivit restricțiilor aflate în vigoare, oamenii au voie să facă mișcare în aer liber, însă doar în apropierea locuinței.

Un purtător de cuvânt al Guvernului nu a vrut să spună dacă Boris Johnson a mers cu bicicleta până în parc sau a fost dus cu mașina, dar a precizat că premierul ar fi respectat măsurile antiCovid.

ADVERTISING

„Încă o dată premierul ne spune: Faceți așa cum spun eu, nu așa cum fac eu”, a declarat parlamentarul laburist Andy Slaughter.

"Londra are unele dintre cele mai ridicate rate de infecție, iar Boris Johnson ar trebui să fie un exemplu", a adăugat deputatul.

O femeie a declarat că l-a văzut pe premier în parc: „El mergea pe bicicletă, încet, vorbea cu un alt tip cu pălărie, în timp ce alte persoane, probabil de la securitate, mergeau cu bicicleta în spatele lor. Având în vedere situația actuală cauzată de pandemie, am fost șocată când l-am văzut cu bicicleta, părând lipsit de griji”.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇