Azi-noapte a venit acasă ultimul detaşament de soldaţi români din Afganistan (Video)

Azi-noapte a venit acasă  ultimul detaşament de soldaţi români din Afganistan (Video)

Ceremonia de repatriere a ultimului detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.00, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni.

Au fost de faţă ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a informat MApN.

Detaşamentul este format din 140 de militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei "Jderii", Elementului Naţional de Sprijin (ENS), structuri de poliţie militară şi stat major.

ADVERTISING

Aceştia au revenit în ţară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul naţional al Armatei României în Afganistan.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 600 de militari care au executat ultima rotaţie din Afganistan, în perioada februarie - iunie 2021, aparţine Batalionului de Protecţie a Forţei "Jderii" comandat de locotenent-colonelul Vasile Mironescu, şi au executat, alături de militarii din cadrul ENS şi în cooperare cu forţele Coaliţiei internaţionale, cu Forţele Naţionale de Securitate şi Apărare Afgane şi cu liderii locali, misiuni specifice de protecţia forţei şi de pregătire a activităţilor de redislocare în ţară a detaşamentelor de militari şi a echipamentelor specifice misiunii.

popa-si-militarii
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Activităţile de repatriere au fost sincronizate cu aliaţii din NATO şi cu partenerul strategic SUA, în cadrul operaţiei "SAFE RETURN AFGHANISTAN 2021" a Comandamentului Forţelor Întrunite, structura din MApN care exercită comanda operaţională a detaşamentelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.

ADVERTISING

Potrivit MApN, din anul 2002 şi până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forţelor pentru Operaţii Speciale şi structurilor de Informaţii Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operaţii din Afganistan.

Live

Bine ați venit acasă! ????????Operațiunea “Safe Return Afghanistan 2021” a ajuns la final Ultimii 140 militari din cadrul Batalionului de Protecţie a Forţei „Jderii”, Elementului Național de Sprijin (ENS), structuri de poliție militară și stat major, au ajuns acum în țară sub comanda generalului de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentantul național al Armatei României în Afganistan.* Din anul 2002 și până în prezent, peste 32.000 de militari români, provenind din toate structurile luptătoare ale Forţelor Terestre, Aeriene, Navale, Forțelor pentru Operații Speciale și structurilor de Informații Militare, au participat la misiuni şi operaţii internaţionale în teatrul de operații din Afganistan.#Afganistan #finaldemisiune #acasa

Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro pe Sâmbătă, 26 iunie 2021

Află mai multe despre retragerea trupelor NATO din Afganistan și consecințele acestei decizii:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇