Aproape 5.800 de arestări în China în legătură cu pandemia de COVID-19

Aproape 5.800 de arestări în China în legătură cu pandemia de COVID-19

Aproape 5.800 de persoane suspectate că au comis infracţiuni în legătură cu pandemia de COVID-19, cum ar fi fraude sau chiar omoruri, au fost arestate în China din ianuarie, a transmis parchetul naţional.

Unii dintre suspecţi sunt acuzaţi că au organizat colecte frauduloase de fonduri sau vânzări de echipamente medicale defectuoase, că au făcut declaraţii false despre starea lor de sănătate sau că şi-au ţinut secrete deplasările, potrivit AFP.

Însă alte cazuri sunt mai grave.

De exemplu, un individ este suspectat că a lovit mortal un client al unui supermarket care i-a cerut să poarte mască, un altul, că a lovit deliberat cu maşina personal medical, iar un al treilea, că a ucis cu cuţitul un agent de pază în timpul unui control al temperaturii.

„Din ianuarie şi până în iulie, 5.797 de persoane au fost arestate, iar 6.755 au fost inculpate”, a transmis joi Parchetul Popular Suprem pe pagina sa de Internet.

Comunicatul nu precizează câte persoane sunt în continuare în detenţie şi nici dacă unele au fost deja condamnate.

ADVERTISING

Iată cele mai tari exclusivităţi SpotMedia.ro

Noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată în China, la sfârşitul lunii decembrie, în Wuhan, mare oraş din centrul ţării. De atunci, autorităţile au lansat o campanie de amploare pentru a ţine sub control răspândirea COVID-19.

Ea s-a materializat în diverse moduri: izolarea strictă a unor cartiere sau oraşe, controlul temperaturii, carantină de 14 zile la intrarea în ţară sau chiar urmărirea locuitorilor prin geolocalizare sau prin istoricul călătoriilor pentru a-i identifica rapid pe bolnavi.

Purtarea măştii a fost impusă în supermarketuri, în cinematografe şi în alte locuri închise, însă majoritatea chinezilor aleg să poarte mască şi în exterior de teama unei potenţiale contaminări.

China a reuşit în mare parte să ţină sub control boala pe teritoriul său. Beijinul nu a mai raportat în ultimele zile niciun nou caz de origine locală.

ADVERTISING

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇