Apariție surpriză a Reginei Elisabeta: A inaugurat linia de metrou care îi poartă numele (Video)

Apariție surpriză a Reginei Elisabeta: A inaugurat linia de metrou care îi poartă numele (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a făcut o apariţie surpriză marţi la o ceremonie care a marcat finalizarea unei mult-aşteptate linii de metrou din Londra numită în onoarea ei, informează Reuters.

Purtând o pălărie şi o haină de culoare galben aprins şi folosind un baston, Regina a dezvelit o placă în Gara Paddington. I s-au alăturat fiul ei, Edward, şi premierul Boris Johnson.

Aceasta este cea mai recentă ieşire publică pentru monarhul în vârstă de 96 de ani care, în pofida faptului că nu a rostit discursul în Parlament săptămâna trecută din cauza unor problemele de mobilitate, a participat de două ori la un spectacol ecvestru la reşedinţa sa de la Castelul Windsor în ultimele zile.

ADVERTISING

"Într-o evoluţie fericită, Majestatea Sa Regina participă la evenimentul de azi care marchează finalizarea liniei 'Elizabeth'", a declarat o purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham.

Queen Spreads the Smiles in Surprise Appearance to Open the Elizabeth Line

Acest proiect de transport de 24 de miliarde de dolari trebuia iniţial inaugurat în decembrie 2018, însă a fost amânat de mai multe ori din cauza unor probleme la sistemele de testare şi semnalizare de siguranţă, chiar înainte de începutul pandemiei.

Denumită iniţial "Crossrail", linia "Elizabeth" va conecta destinaţii aflate în vestul Londrei, inclusiv aeroportul Heathrow şi Reading, cu Shenfield în est. Noua rută se va deschide publicului pe 24 mai.

ADVERTISING

Regina Elizabeth a fost văzută în public doar de câteva ori după ce a petrecut o noapte în spital în luna octombrie anul trecut pentru o afecţiune nespecificată, după care i s-a recomandat de către medici să se odihnească.

De atunci, ea a participat la angajamente publice fie de la distanţă, fie în persoană la domiciliul de la Castelul Windsor şi nu a participat la deschiderea lucrărilor Parlamentului de săptămâna trecută.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇