Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, cataloghează drept „aberaţii” argumentele celor trei judecători de la Curtea Supremă care au decis să-i achite pe torţionarii tatălui său pe motiv că nu a existat o relaţie de adversitate între Securitate şi disidenţii regimului ceauşist.
„După cum spun aceşti magistraţi, nu a existat nici măcar o relaţie de adversitate între torţionari şi tatăl meu şi nici în general între Securitate şi opozanţii regimului Ceauşescu. Aceste aberaţii sunt astăzi într-un document juridic, oficial, al unor magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România.
Acest caz nu este reprezentativ doar pentru cei doi torţionari şi Gheorghe Ursu, ci pentru criminalitatea Securităţii ceauşiste din anii 70-80, unde au existat mii de victime – oameni bătuţi, arestaţi, torturaţi, trimişi la spitale psihiatrice. E un precedent foarte periculos, toxic şi pentru cazul muncitorilor de la Braşov, unde există de ani de zile un dosar îngropat la Secţia Specială, şi pentru Dosarul Revoluţiei, cu mii de victime, sau dosarul tuturor disidenţilor torturaţi la Aiud”, a precizat Andrei Ursu, la Prima TV.
Fiul disidentului Gheorghe Ursu califică drept „scandaloasă şi abjectă” sentinţa definitivă de achitare primită de torţionarii tatălui său, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
„Este o sentinţă scandaloasă. Este o sentinţă abjectă. Probatoriul a fost foarte solid, covârşitor, dosarul are zeci de volume de mărturii care arată vinovăţia celor doi torţionari şi vinovăţia întregului aparat represiv care a acţionat în anii ’70- ’80 şi care a făcut multe victime. (…) Acest complet de judecată a ajuns să spună că Securitatea nu a fost violentă, că au fost doar nişte cauze întâmplătoare, izolate, că nu se poate spune nici măcar că a existat o relaţie de adversitate între disidenţi şi aparatul represiv.
Judecătorii au considerat că aceste cazuri de violenţă n-au fost exact în 1985 (anul în care Gheorghe Ursu a murit în arestul Securităţii - n.red.) . Au fost în ’83, în ’87… Această motivare, că aceste cazuri de violenţă n-ar fost în aceeaşi perioadă cu Gheorghe Ursu, este pur şi simplu kafkiană. De fapt, în 1985, Radu Filipescu era deţinut la Aiud şi bătut. Radu Filipescu şi toţi colegii lui erau bătuţi la zarcă, ţinuţi ca Hristos, suspendaţi, cu inele, ca şi Gheorghe Ursu, care a trecut şi el trei zile pe la izolare severă, unde a fost bătut sălbatic”, a adăugat Andrei Ursu.
Andrei Ursu crede că ar fi „un punct de onoare” pentru Parchetul general dacă ar găsi o cale extraordinară de atac în acest dosar.
„Să vedem despre ce este vorba. Nu pot să-mi pun o speranţă sau nu, trebuie să văd despre ce este vorba, să vorbim şi cu avocaţii noştri. Dacă Parchetul e în stare de aşa ceva, ar fi o bilă albă şi un punct de onoare pentru Parchet, dacă ar găsi o asemenea cale extraordinară de atac. Aici e vorba nu numai despre impunitatea celor doi torţionari, Pârvulescu şi Hodiş, e vorba despre impunitatea tuturor crimelor din anii ’80. E vorba despre o responsabilitate pentru generaţiile viitoare. Să nu se mai întâmple! Să împiedicăm o viitoare dictatură, pentru că asta este esenţa dictaturii: violenţa, aparatul represiv. O dictatură nu se susţine fără un aparat represiv violent”, a mai afirmat Andrei Ursu.
„Hellvig n-a făcut nimic. Cristian Troncotă, fost decan în cadrul Academiei SRI, are semnătura pe dosarul falsificat al tatălui meu”
Fiul disidentului Gheorghe Ursu susţine că a fost în audienţă la fostul director al SRI, Eduard Hellvig, pentru a-i cere o anchetă internă cu privire la angajaţii SRI care au falsificat dosarul tatălui său deschis de Securitate în 1984 și l-a acuzat pe Cristian Troncotă, fost decan în cadrul Academiei SRI, că „are semnătura pe dosarul falsificat” al tatălui său.
„Trebuie să o spun pe şleau: nu s-a eliberat. Şi am date concrete în acest sens. A fost mai degrabă o poziţie mediatică, praf în ochi din partea fostului şef al SRI. L-am cunoscut, am fost în audienţă, i-am cerut inclusiv o anchetă internă în cadrul SRI a celor care au falsificat dosarul de urmărire informativă a tatălui meu: dosarul Udrea, dovedit de CNSAS că a fost falsificat grosier în anii ’90 (în decembrie 1984, Securitatea i-a deschis dosar de urmărire lui Gheorghe Ursu cu indicativul Udrea – n.red.).
Şeful arhivelor fostei Securităţi, ajunse toate la SRI, era un fost securist, care lucrase în arhive şi până în ’89, şi a rămas bine-merci în SRI şi după ’89 şi care a ajuns decanul Facultăţii de Informaţii din cadrul Academiei SRI. E vorba de cel care e prezentat la unele televiziuni ca istoric al serviciilor secrete, Cristian Troncotă, ajuns general în SRI.
Ei bine, acest Cristian Troncotă are semnătura pe dosarul falsificat Udrea al tatălui meu. Cei de la CNSAS au dovedit negru pe alb, filă cu filă, cum filele pe microfilm sunt diferite de cele pe hârtie. Au inserat în 7 volume alte file. Falsificarea acestui dosar s-a făcut în cadrul SRI, dovedit, clar. Nu putea să fie dinainte”, a mai spus Andrei Ursu.
Amintim că Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, afirma în 2020, într-un mesaj transmis la 35 de ani de la moartea disidentului Gheorghe Ursu, că SRI îşi exprimă speranţa şi încrederea că Justiţia va stabili adevărul în acest caz.
"Serviciul Român de Informaţii nu numai că se delimitează ferm de crimele şi abuzurile Securităţii, ci le condamnă explicit. Între Serviciul Român de Informaţii şi Securitatea comunistă nu există şi nu va exista vreodată nici o formă de înţelegere sau compatibilitate", susținea Hellvig.
Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitaţi joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar decizia este definitivă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile din acest dosar.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că se analizează soluţia dispusă de ICCJ în cazul torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu, inclusiv pentru a se identifica o posibilitate juridică de a declara o cale extraordinară de atac.