Cei trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care i-au achitat pe foştii ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, îşi apără decizia, susţinând că „aşa-zisele acţiuni de reprimare şi intimidare” folosite de Securitate sunt utilizate în anchetele penale din prezent.
Instanţa supremă a dat publicităţii joi motivele pentru care Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase, deşi ei au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii.
La un moment dat, în motivare, judecătorii pun semnul egal între metodele folosite de securişti pentru reprimarea oamenilor care se opuneau lui Nicolae Ceauşescu cu procedeele utilizate în anchetele penale din prezent.
Astfel, spun magistraţii, în rechizitoriul Parchetului prin care au fost trimişi în judecată Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, s-a reţinut incidenţa lit. k) art.439 Cod penal, "alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice", atrasă de "acţiuni de reprimare şi intimidare a disidentului (…), constând în: filaj, urmărire informativă, note informatorii, percheziţie domiciliară în data de 17.01.1985, interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace T.O., interceptarea corespondenţei şi audieri sistematice".
"Din această enumerare se poate observa că aşa-zisele acţiuni de reprimare şi intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare şi procedee probatorii folosite în anchetarea infracţiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea (exceptând percheziţia domiciliară şi audierea) sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înţeles cum astfel de acţiuni pot fi incluse în noţiunea de 'alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice'.
Într-adevăr, atunci când sunt aduse la cunoştinţa persoanei cercetate poate produce acesteia unele suferinţe, însă sunt inerente oricărei activităţi de cercetare penală. Şi în prezent sunt folosite astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare (art.138 şi urm. din Codul de procedură penală) şi procedee probatorii prin care se obţin mijloacele de probă (audierea suspectului sau inculpatului, percheziţia domiciliară).
A accepta ideea că aceste metode de cercetare şi procedee probatorii ar putea constitui 'fapte inumane', aşa cum consideră parchetul, ar însemna ca organele judiciare care le folosesc să fie pasibile de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, ceea ce este de neconceput", susţin judecătorii.
În acest context, Înalta Curte reţine că acţiunile "de reprimare şi intimidare a disidentului Gheorghe Ursu, constând în: filaj, urmărire informativă, note informatori, percheziţie domiciliară în data de 17.01.1985, interceptarea convorbirilor telefonice prin mijloace T.O., interceptarea corespondenţei şi audieri sistematice", invocate de Parchet, "nu pot constitui elementul material al variantei normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. k) din Codul penal, alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice".
”Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului comunist”
Totodată, judecătorii susţin că disidentul Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului comunist şi nici nu s-a aflat în relaţii de adversitate cu Securitatea, astfel încât nu se poate reţine infracţiunea de tratamente neomenoase în sarcina ofiţerilor care l-au anchetat.
În documentul instanţei se arată că infracţiunea de tratamente neomenoase nu are un subiect pasiv calificat, totuşi sfera acestuia este determinată prin lege (art.358 din Codul penal), respectiv răniţii, bolnavii, membrii personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţii, prizonierii de război şi, în general, orice alte persoane căzută sub puterea adversarului.
Dintre toate categoriile prevăzute de lege, Gheorghe Ursu s-ar putea încadra doar în categoria persoanelor căzute sub puterea adversarului, însă judecătorii susţin că nu există probe în acest sens.
Concret, arată instanţa, în anul 1985, Gheorghe Ursu era inginer în cadrul Institutului de Cercetări şi Proiectare pentru Sistematizare Locuinţe şi Gospodărire Comunală Bucureşti şi, anterior acestui an, el s-a bucurat de libertate de mişcare, călătorind de nenumărate ori în Occident.
De asemenea, în anul 1983, fiica lui a plecat definitiv România şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, iar la sfârşitul anului 1984 Gheorghe Ursu a obţinut viză de a călători în SUA pentru a se întâlni cu fiica sa.
"Or, este de notorietate faptul că, în regimul comunist, orice deplasare în afara ţării, în scop turistic, era un adevărat privilegiu de care nu se puteau bucura decât anumite persoane şi sub un control strict din partea organelor de securitate. Pentru a se acorda permisiunea de a călători în afara lagărului comunist, organele de Securitate efectuau investigaţii speciale cu privire la persoana solicitantă, vizând riscul de a rămâne în străinătate.
Victimei i s-a acordat această permisiune, chiar în condiţiile în care avea rude şi cunoştinţe în Elveţia, Argentina, Australia, Israel, R.F. Germania, Anglia, astfel cum rezultă din materialele existente la dosarul cauzei, nefiind identificate aspecte deosebite în comportamentul şi conduita acesteia. La întoarcerea în ţară, victima redacta câte o notă despre călătoria efectuată, persoanele cu care s-a întâlnit, discuţiile purtate etc. Aşadar, până la momentul identificării jurnalului nu au rezultat suspiciuni care să determine neacordarea de către organele de Securitate a permisiunii de a pleca în scop turistic în străinătate, deşi se cunoştea că nu era tocmai un simpatizant al conducerii de stat şi partid", arată magistraţii.
Pe de altă parte, judecătorii recunosc că Gheorghe Ursu avea, "ca de altfel mulţi români în aceeaşi perioadă", serioase nemulţumiri faţă de politica şi conducerea de stat şi de partid, pe care şi le-a manifestat în jurnalul său intim, prin materialele transmise la postul de radio Europa Liberă, precum şi la locul de muncă, verbal şi prin afişarea unor citate, însă nu au atras atenţia organelor de Securitate până la momentul în care a fost găsit jurnalul său intim.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-au achitat joi, definitiv, pe foștii ofiţeri de Securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați pentru uciderea disidentului Gheorghe Ursu.
Procesul se afla în faza de apel, după ce ofiţerii au mai fost achitaţi în octombrie 2019 şi de Curtea de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Decizia a fost contestată atât de către Parchet, cât și de către Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Înalta Curte a respins, joi, ca „nefondate” apelurile acestora și a menținut decizia de achitare în cazul celor doi foști ofițeri de Securitate.