După 30 de ani de investigații și procese în cazul Gheorghe Ursu, Securitatea a fost achitată din nou, cei doi anchetatori ai disidentului nefiind pedepsiți pentru moartea acestuia în timpul cercetării penale.
Pe parcursul timpului, în acest caz au fost condamnați la închisoare, pentru omor, Marian Clită, un deținut de drept comun, trimis de anchetatorii poliției politice în celulă, pentru a-l teroriza pe Gheorghe Ursu, Mihai Creangă și Tudor Stănică, ofițeri de Miliție, implicați și ei în arestarea și anchetarea inginerului și scriitorului român pentru presupuse legături cu postul de radio „Europa Liberă”.
În mod surprinzător, ofițerii de Securitate au fost achitați de instanța supremă, confirmând un precedent toxic pentru sistemul de justiție din România, acela că fosta poliție politică a regimului Ceaușescu nu e vinovată de violențe, tortură și fapte inumane împotriva cetățenilor, în perioada comunistă.
Începutul
Sâmbătă, 21 septembrie, 1985, în București a fost o zi însorită, cu nori răzleți pe cerul unui oraș fără culoare, ce trecea printr-o perioadă dificilă.
Penele de curent dăduseră peste cap viața oamenilor, lipsa alimentelor, a medicamentelor și a hainelor transformaseră existența de zi cu zi într-o cursă pentru supraviețuire.
De o săptămână începuse școala, iar străzile se mai animaseră de grupuri zgomotoase și vesele de elevi, dar adulții continuau să se înghesuie în mijloacele de transport în comun care circulau cu ușile deschise, cu oameni agățați de ele, iar magazinele alimentare afișau rafturi goale sau unele pe care erau înșirate câteva conserve de legume stinghere.
În fața blocului cu patru etaje din Drumul Taberei a oprit o mașină a Miliției. Agenții aveau mandat de percheziție pentru un apartament cu trei camere din blocul respectiv, arestând un bărbat de 59 de ani, cu păr rar, cărunt, o frunte înaltă și ochi scăpărători, plini de inteligență. În urma percheziției găsiseră suma de 17 dolari americani.
Bărbatul nu s-a opus reținerii și a urcat în Dacia veche, cu suspensii slăbite, alături de milițienii care-i răscoliseră casa, plecând spre Direcția Cercetări Penale a Inspectoratului General al Miliției din București, instituție aflată în aceeași clădire cu Direcția Cercetări Penale a Securității, pe Calea Victoriei.
VIDEO. La 30 de ani de la Revoluție, reprezentanți ai elitei statale ascund încă abuzurile și crimele Securității din perioada regimului Ceaușescu - Surse: TVR/ Documentar, YouTube/ Arhiva TVR, Dosar Instanță, Canva, YouTube/ Christian Bell, YouTube/ Arhiva Secretă
Epilog rușinos
Gheorghe Ursu, bărbatul arestat, urma să moară în data de 17 noiembrie 1985, în urma bătăilor și torturii administrate de anchetatorii Securității și de deținuți de drept comun, plasați în aceeași celulă cu cea a disidentului pentru a-l trage de limbă.
38 de ani mai târziu, într-o zi ploioasă de sfârșit de iulie, judecătorii Curții Supreme din România au anunțat decizia definitivă în procesul de crimă al inginerului și scriitorului Gheorghe Ursu, achitându-i definitiv pe anchetatorii Securității, ofițerii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș.
Astfel, se închide, în mod rușinos, un nou capitol din istoria recentă a unei țări în care torționarii au fost reabilitați, iar victimele lor, sacrificate încă o dată.
„La spitalul Penitenciarului Jilava se consemnează în foaia de observație clinică <echimoze de diverse mărimi în hipogastru și flancuri>. Intra-operator, se observă <false membrane> și spargerea intestinului subțire, totul demonstrând moartea violentă și aducerea voit tardivă la spital. Mai mult, martora doctor Marinescu Sorana confirmă situarea în timp a bătăii finale: <[Ursu] mi-a declarat că de vineri prezenta arsuri pe esofag, dureri în epigastru cu iradieri în tot etajul abdominal, vărsături bilioase (verzi)>”, se arată într-un document al instanței.
Marian Pârvulescu este unul dintre ofițerii de Securitate, care l-au anchetat pe disidentul Gheorghe Ursu, fiind achitat printr-o decizie definitivă a judecătorilor - Foto: Arhivă/ Dosar
„Bolnavul a spus ca încă de vineri a raportat celor în drept despre această situație, dar a fost adus la spital abia duminică. Doctor Constandache Ioan spunea: <…Bolnavul mi-a relatat că în detenție a fost bătut cu vârful pantofilor, cu șpițul, după cum s-a exprimat el, în abdomen>, <…în discuția pe care am avut-o cu Ursu Gheorghe, acesta mi-a spus ca în timpul anchetei acesta a fost maltratat de anchetatori>”, se arată în declarațiile martorilor aflate în dosarul procesului care s-a derulat peste trei decenii.
De ce românii n-au încredere în instituțiile statului?
După 1989, justiția din România n-a reușit să finalizeze niciunul dintre marile procese despre evenimentele care au marcat violent destinul țării - e vorba de Dosarul Revoluției și cel cel al Mineriadei din 13-15 iunie.
Mai mult, într-o serie de procese cu decizii controversate, torționarii și anchetatorii Securității, poliția politică a regimului comunist, au fost scoși basma curată.
Din cauza unor astfel de decizii, cetățenii români au o încredere extrem de redusă în autoritatea statului.
Instituțiile de aplicare a legii sunt corupte și funcționează prost din cauza lipsei eșafodajului moral și a incapacității cronice de aflare și validare a adevărului.
Aceste tare sunt moștenite din perioada regimului comunist și niciodată nu au fost remediate de sistemul politic democratic, mult prea fragil și dependent de trecut.
Nu poți să ai o poliție performantă când „concubinajul” dintre fosta Miliție și Securitate nu a fost expus public, iar torționarii și criminalii din cele două instituții nu au fost pedepsiți pentru abuzurile și crimele lor.
Ce încredere au astăzi cetățenii români în SRI? Ce încredere au în Curtea Supremă de Justiție, în CSM sau în Curtea Constituțională?
Într-o astfel de situație nu e de mirare că, în timpul unei crize globale sau naționale, autoritățile statului nu se bucură de niciun pic de susținere.
Criza provocată de pandemie e un exemplu semnificativ, când, din cauza neîncrederii cronice în instituțiile statului, s-a format un partid extremist, antisemit și populist care a ajuns, în decurs de trei ani, cea de a doua forță politică a României.
Importanța unei călătorii în străinătate
Nu există decizii fără consecințe. Iar achitarea torționarilor nu face decât să pună încă o cărămidă în zidurile labirintului întortocheat, întunecat și fără ieșire, al crimelor din perioada comunistă.
„Am tras ca un cal de mină la niște proiecte, abia acum, duminică, a doua zi de Crăciun, am găsit ora disponibilă. Așa cum presupuneam, scrisoarea ta penultimă nu mi-a parvenit. Există un conflict latent între mine și lumea imediat înconjurătoare (blocul și unul dintre poștași)”, îi scria Gheorghe Ursu unui prieten în data 26 decembrie 1971.
„Într-un moment de furie, după ce am constatat că mi s-a furat o scrisoare, acum 4 ani am rupt cutia… de corespondență. De atunci <poștașa> cea bună îmi aduce scrisorile în apartament, iar poștașul cel rău le pune în cutia fără portiță. Evident, băieții cei răi din bloc o șparlesc imediat. Din fericire, în ultimii 4 ani, doar trei scrisori au dispărut”, a adăugat scriitorul.
Gheorghe Ursu a fost un om care a visat să se exprime liber, să călătorească și să povestească lumea, dar în acea perioadă întunecată a istoriei, una de criză absolută a sistemului totalitar, a fost perceput ca un inamic, ca un pericol, fiind eliminat cu cinism.
E greu să-i explici unei persoane născute în România după 1990 cum funcționa lumea de atunci, cât de important era un pașaport, o vizită în străinătate, o legătură cu cineva aflat dincolo de Cortina de Fier.
O ușă deschisă pentru dictaturile viitoare
Regimul Ceaușescu, cu ajutorul Securității, așezase un capac de oțel asupra unei populații înfometate și dezorientate, încercând să evite colapsul unui sistem sălbatic și irațional.
Din păcate, Gheorghe Ursu a fost ucis pentru că reușise să stabilească o legătură cu lumea liberă, iar o astfel de conexiune reprezenta un pericol mortal pentru regim. Nu exista un inamic mai amenințător decât un om liber.
„Din anul 1974 întreține legături cu elemente din emigrația reacționară română de la Paris, comentatori ai postului de radio autointitulat Europa liberă, de la care a primit și introdus în țară, în anii 1974 și 1978, mai multe tipărituri în limba română cu conținut anticomunist”, se arată într-un raport al Securității, făcut de un ofițer care-l urmărea pe Gheorghe Ursu.
Eșecul cronic al sistemului de justiție din România de a condamna torționarii nu face altceva decât să lase ușa deschisă unei posibile întoarceri a regimurilor totalitare, care vor folosi din nou agenți ai morții pentru a sugruma orice formă de libertate individuală.
Și asta se întâmplă în timp ce, la câteva sute de kilometri, un demon în acțiune încearcă să curme independența și libertatea unui popor.