Ambasada Rusiei la București susține că autoritățile române nu au prezentat dovezi care să lege de Moscova dronele care au pătruns în spațiul aerian al României la sfârșitul lunii iulie și afirmă că ambasadorului Vladimir Lipaev i-ar fi fost arătate doar „bucăți de polistiren”.
Declarațiile vin la mai bine de două săptămâni după ce diplomatul rus a fost convocat la Ministerul român de Externe, în urma incidentelor din 24-26 iulie, când trei drone au intrat fără autorizație în spațiul aerian național și au fost doborâte de Armata Română.
Reprezentanți ai Ambasadei Rusiei au declarat pentru cotidianul rus Izvestia, citați de agenția de stat TASS, că la întâlnirea de la MAE nu le-ar fi fost prezentate probe privind originea rusească a aparatelor.
„În cadrul discuţiei de la Ministerul Afacerilor Externe al României, ni s-au arătat bucăţi de polistiren, propunându-ni-se să le considerăm drept dovadă a «originei ruse» a dronelor doborâte. Cu toate acestea, nu ni s-au prezentat, fireşte, niciun fel de fapte care să lege respectivele drone de ţara noastră”, au susținut reprezentanții misiunii diplomatice.
Ambasada rusă merge mai departe și acuză Bucureștiul că incidentele ar fi făcut parte dintr-o „punere în scenă regizată în prealabil”, cu trageri asupra unor ținte de antrenament.
Potrivit versiunii prezentate de diplomații ruși pentru Izvestia, scopul ar fi justificarea în fața opiniei publice a politicii de înarmare a României și a creșterii cheltuielilor militare, într-un context economic și social dificil.
Trei drone doborâte, ambasadorul convocat
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat pe 27 iulie convocarea ambasadorului Vladimir Lipaev, după „încălcări repetate ale spațiului aerian al României în perioada 24-26 iulie 2026, când armata română a doborât trei drone care au pătruns fără autorizaţie pe teritoriul naţional”.
MAE i-a transmis ambasadorului și o notă verbală prin care un diplomat rus era obligat să părăsească România în termen de cinci zile. În același timp, ambasadorul României la Moscova a fost rechemat la București pentru consultări.
Chiar în ziua convocării, Lipaev a respins acuzațiile și a declarat pentru TASS că vede întregul episod drept „o punere în scenă propagandistică”.
Moscova amenință cu represalii
Ministerul rus de Externe a anunțat ulterior că va răspunde expulzării diplomatului său.
„Acuzaţiile românilor sunt nefondate, pretenţiile sunt nejustificate. Aceste acţiuni neprietenoase vor primi un răspuns adecvat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, pentru TASS.
Moscova nu intenționează însă să-și recheme ambasadorul de la București pentru consultări. Aleksei Fadeev, director adjunct al Departamentului pentru comunicare din Ministerul rus de Externe, a spus că Lipaev va rămâne în România.
Fadeev a repetat că expulzarea diplomatului rus va primi un „răspuns adecvat”, fără să spună ce măsuri pregătește Moscova. În episoade diplomatice similare, Rusia a recurs la măsuri reciproce și a expulzat, la rândul său, diplomați ai statelor implicate.
