Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată țara, la fel și în stațiile ITP partenere UPDATE

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată țara, la fel și în stațiile ITP partenere <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incident tehnic produs, joi, în camera serverelor Registrului Auto Român a blocat activitatea cu publicul a instituţiei şi a dus la formarea de cozi.

”Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, au transmis oficialii instituţiei, fără a preciza însă natura incidentului.

UPDATE - Reprezentanţii RAR au transmis că au decis ca toţi clienţii să se prezinte, vineri, la reprezentanţie, conform programărilor, documentele urmând să fie eliberate ulterior, iar apoi să fie făcută plata serviciilor. ”Până la remedierea completă a problemei apărute, am luat decizia ca toţi clienţii să se prezinte mâine la reprezentanţele RAR conform programărilor pe care le-au efectuat. Documentele (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate în sistemul informatic. Angajaţii RAR îi vor anunţa pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestaţiilor”, au transmis reprezentanţii RAR.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, a fost luată decizia ca plata pentru serviciile RAR să fie făcută doar în momentul în care se vor elibera fizic documentele. ”Vă asigurăm că întreaga noastră echipă face eforturi pentru a reveni cât mai repede la normalitate şi pentru a diminua efectele negative pe care această sincopă le are asupra clienţilor”, a adăugat instituţia.

Cozi și șoferi nemulțumiți

Activitatea cu publicul a fost oprită în toată ţara.

”Suntem momentan în imposibilitatea de a desfăşura activităţi cu publicul în toate sediile din ţară, dar este sistată şi funcţionarea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP”, a mai transmis instituţia.

ADVERTISING

Situaţia a dus la formarea de cozi, dar şi la nemulţumire în rândul şoferilor, mai ales că unii reclamă dificultăţile în prinderea unui loc pentru o programare.

Chiar RAR a postat pe pagina oficială de Facebook o fotografie cu coada formată la unul dintre sedii.

467732830_1061058769150155_7973533488831321006_n
Foto: Facebook/RAR

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇