Sala IG Duca a Camerei Deputaților a găzduit pe data de 13 martie 2024, în a doua zi 2Day Ambassador, evenimentul dedicat diplomației

Sala IG Duca a Camerei Deputaților a găzduit pe data de 13 martie 2024, în a doua zi 2Day Ambassador, evenimentul dedicat diplomației
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Au fost prezenți, în cea de-a doua zi 2DAY AMBASSADOR, la evenimentul dedicat misiunilor diplomatice, peste 300 de elevi ai Liceului Laude-Reut și de la alte 20 de școli din București și din întreaga țară, împreună cu personalități academice, ale lumii diplomatice și politice interne și internaționale, miniștri și ambasadori.

S-au alăturat evenimentului delegații de liceeni din Bulgaria și Israel. Cei 11 elevi de liceu din Israel sunt supraviețuitori ai masacrului din 7 octombrie 2023. Aceștia au fost primiți cu multă căldură și încurajați să povestească prin care au trecut, astfel încă toți cei prezenți și lumea întreagă să audă, și să înțeleagă încă o dată că astfel de tragedii nu trebuie se mai întâmple niciodată. 

ADVERTISING

Gazdele evenimentului, doamna Tova Ben Nun-Cherbis, Președintele și Fondatorul Complexului Educațional Laude-Reut, alături de Excelența Sa, domnul Reuven Azar, ambasadorul Statului Israel în România, au deschis Conferința, iar apoi, junalistul și istoricul Ion M. Ioniță a moderat evenimentul, pe parcursul întregii zile, conducând dezbaterile pe teme de diplomație și afaceri globale.

Au împărtășit elevilor prezenți în sala din experiența lor despre viața de diplomat în contextul global actual și multe alte teme actuale de diplomație, Excelențelor Lor, doamnele și domnii ambasadori în România prezenți la eveniment: Evangelia Grammatika, Ambasador al Greciei, Marija Kapitanović, Ambasador al Croației, Amb. Margit Bruck-Friedrich, Chargé d’Affaires a.i. - Ambasada Austriei, HAN Chunlin, Ambasador al Republicii Populare Chineze, Peer Gebauer, Ambasador al Germaniei, John Cornet D’Elzius, Ambasador al Belgiei, Carlos Alejandro Poffo, Ambasador al Argentinei, Félix Denegri Boza, Ambasador al Statului Peru, Radko Vlaykov, Ambasador al Bulgariei, precum și ambasadori români în străinătate: Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Austria, Sorin Dan Mihalache, Ambasador al României în Cipru.

ADVERTISING

La această ediție s-a alăturat mentorilor de diplomație Laude-Reut, pe tematici precum Arta Leadership-ului, domnul senator Lucian Romașcanu, Președintele Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat din Senat și Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, profesor de Politici educaționale și sociale și Metodologia cercetării la Departamentul de Științe ale Educației, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (Universitatea din Bucureşti), dezvăluindu-le elevilor care trebuie să fie parcursul corect pentru a ajunge un adevărat leader într-o comunitate. În continuare, deputatul Andi Cristea a dezbătut, împreună cu jurnalistul Ion M. Ioniță, problematica deep fake, cu care se confruntă din ce în ce mai des mediul digital la nivel global.

Câștigătorii concursului de public speaking 2Day Ambassador 2024, la care elevii Laude-Reut au participat în ziua precedentă, au fost premiați în cadrul conferinței.

ADVERTISING

În partea a doua a Conferinței, elevii au fost antrenați în cadrul unor dezbateri și simulări interactive de către echipa de studenți de la Reichman University, coordonată de profesorul universitar Lt. Col. (Res.) Uri Ben Yaakov.

Toți elevii participanți la sesiunile Conferinței Laude-Reut au primit diplomă semnată de Ministrul Afacerilor Externe Luminița Odobescu, Ambasadorul Israelului Reuven Azar și Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte Fondator al Complexului Educațional Laude-Reut.

Ca în fiecare an, Conferința s-a bucurat de suportul misiunilor diplomatice străine la București, pentru activitatea de internship a elevilor și la panelurile de dezbateri: Argentina, Austria, Bulgaria, Brazilia, Canada, Belgia, Peru, Grecia, Germania, Croația, Cipru, Italia, Olanda, Ucraina, Norvegia, Franța, Israel, Republica Populară Chineză, Statele Unite ale Americii.

Liderii celor 19 ambasade, alături de Ministerul Afacerilor Externe și de Institutul Diplomatic Român au oferit elevilor Liceului Laude-Reut stagii de o zi la sediile lor, pentru aprofundarea practică a studiilor de diplomație pe care elevii le urmează în școală.