Peste 150 de ONG-uri cer dezbaterea publică a proiectului România Educată: Pare o ”listă de dorinţe”

Peste 150 de ONG-uri cer dezbaterea publică a proiectului România Educată: Pare o ”listă de dorinţe”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

153 de ONG-uri din domeniul social şi al drepturilor omului solicită Ministerului Educaţiei dezbaterea publică a proiectului de hotărâre de guvern pentru aprobarea programului de implementare a proiectului „România Educată”.

„Organizaţiile consideră că, deşi pe parcursul elaborării proiectului au participat mai multe organizaţii neguvernamentale, este imperios necesară dezbaterea documentului final, mai ales că prin proiectul ”România Educată” se doreşte reformarea sistemului educaţional naţional, cu implicaţii pe termen lung pentru generaţii de elevi şi studenţi, cadre didactice şi specialişti din domeniu.

ADVERTISING

În opinia organizaţiilor semnatare, ”România Educată” conţine o enumerare de obiective şi măsuri strategice prea generale, fără indicatori de rezultat clar definiţi şi fără definirea responsabililor precişi pentru fiecare măsură în parte, ceea ce conduce la o listă de măsuri de tip ”listă de dorinţe”, cu grad de operaţionalizare scăzut, se arată într-un comunicat de presă transmis de FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Federaţia Dizabnet, Asociaţia Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului (CADO) şi Asociaţia Funky Citizens.

ADVERTISING

Semnatarii solicitării susţin că documentul supus consultării publice nu conţine informaţii privind calendarul de implementare şi bugetul necesar.

Totodată, ONG-urile consideră "extrem de îngrijorătoare" viziunea de a aloca finanţare exclusiv din fonduri europene pentru programele Şcoală după Şcoală şi A doua Şansă, extrem de necesare pentru grupurile vulnerabile.

Potrivit sursei citate, sunt câteva situaţii în care proiectul are viziune limitată, cum ar fi faptul că la capitolul Digitalizare, la ”asigurarea accesului la Internet pentru copiii din medii sociale vulnerabile”, este vizată în continuare doar implementarea ”unor proiecte pilot”, deşi acest proces ar trebui să îşi propună în mod ferm ca, până în 2030, toţi elevii să aibă acces efectiv la Internet.

ADVERTISING

Semnatarii consideră nesatisfăcătoare şi măsurile de sprijin pentru creşterea participării copiilor cu dizabilităţi la educaţie, fiind "extrem de reduse şi neadaptate urgenţei" de a spori gradul de acces al acestor copii la şcolile de masă.

Vezi AICI integral comunicatul transmis de cele 153 de ONG-uri

Citește pe această temă și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇