Arestat în 2016 pentru că ar fi transmis, prin privire, mesaje subliminale contra lui Erdogan, Ahmet Altan scrie „Nu voi mai vedea lumea niciodată”, într-o închisoare de înaltă securitate de lângă Istanbul.
Ca să nu-i lase lui ultima replică, autocratul Erdogan îl eliberează, în aprilie 2021: „cât și când vei vedea lumea depinde doar de mine”, vrea să îi transmită președintele autocrat, al cărui model istoric, sultanul Abdulhamid al II-lea, este portretizat în primul volum din Cvartetul otoman al lui Altan.
„Regimul Erdogan l-a eliberat din închisoare, după ce Ahmet Altan a scris Nu voi mai vedea lumea niciodată, și ca să tempereze impactul acestui volum. Cred că a fost o mișcare pe tabla de șah, regimul a decis că Ahmet Altan vede din nou lumea, deci cu alte cuvinte tonul acesta dramatic este inutil. Totul este posibil în bine, ca și în rău”, spune Luminița Munteanu, coordonatoarea Secţiei de Limba și Literatura Turcă de la Universitatea din Bucureşti, traducătoarea volumului Ca o rană de sabie în limba română, în colecția Anansi de la Pandora M.
„Ahmet Altan nu este deloc un scriitor anistoric, așa cum cultura turcă nu este deloc anistorică, ea este într-o permanentă tensiune, iar Ahmet Altan nu face decât să urmărească aceste tensiuni care apar în relația dintre un individ și societate și, pe de altă parte, între individ și istorie.
Ahmet Altan continuă să sfideze, el spune că împotriva lui au fost orchestrate mai multe acțiuni judiciare începând din 1995, când, în cursul unui interviu în care apăra drepturile kurzilor, le-a sugerat turcilor să facă un exercițiu de imaginație și să-și închipuie că Turcia se numește Kurdia, că Ataturk se numește Atakurd și că ei, turcii, nu mai au dreptul să urmeze școli în limba turcă, să-și tipărească ziarele.
Sigur că a fost un act de sfidare, poate că a vrut să își testeze propriile limite și să testeze și limitele democrației din Turcia de la vremea respectivă”, a explicat Luminița Munteanu, la lansarea cărții lui Altan în limba română.
De altfel, cu toate că spune deseori că nu vrea ca jurnalistul să își bage nasul în ce face scriitorul, cărțile lui Ahmet Altan nu ignoră niciodată răul politic, iar scriitorul își asumă în cele din urmă și relatarea jurnalistică.
„Trăim într-o epocă grea și care ne pune la încercare, în vremuri ca acestea, politica este treaba tuturor. Ceea ce numim politică este viața oamenilor”.
Nu e despre România, e despre Imperiul Otoman, suntem la sfârșitul secolului XIX, pe un alt fus orar decât cel al Europei, iar Imperiul Otoman își trăiește declinul, sub conducerea ultimului sultan plin, cu puteri absolute, Abdülhamid al II-lea, a cărui figură este revalorizată în Turcia de azi, condusă autocratic de Erdogan. Acesta este contextul larg în care este plasată cartea lui Ahmet Altan, un context marcat de paranoia puterii absolute.
„Abdülhamid al II-lea este o personalitate istorică și, pe de altă parte, poate fi numit un personaj în sine. El a fost, la fel ca alți sultani otomani, crescut în mediul închis al Palatului, și s-a temut că va sfârși asasinat și, pe măsură ce a înaintat în vârstă, a devenit din ce în ce mai paranoic. Teama aceasta a dictatorului paranoic ne este familiară, din realitatea imediată, dar și din literatură.
Abdülhamid al II-lea a creat ceea ce se consideră la ora actuală a fi o protostructură de securitate, încă din perioada otomană, un fel de precursor al temutei organizații de securitate din Turcia actuală, cunoscută sub sigla MIT, care pretinde că acționează în numele intereselor statului și reprezintă statul.
Această structură din vremea lui Abdülhamid al II-lea era în serviciul lui personal, el voia să știe tot ce mișca, absolut tot ce se petrecea, să citească personal toate denunțurile”, explică Luminița Munteanu.
*******
Ahmet Altan (1950) este unul dintre cei mai citiți prozatori turci, dar și un jurnalist redutabil. A fost adus în fața instanței de cel puțin 100 de ori din cauza opiniilor sale politice incomode și a stilului său direct. Este unul dintre primii intelectuali turci care au recunoscut că ceea ce Imperiul Otoman a făcut populației armene se califică drept genocid.
În 2016, în urma puciului eșuat din Turcia, Altan a fost judecat și condamnat pentru că ar fi transmis „mesaje subliminale” puciștilor în timpul unei emisiuni televizate. A fost condamnat la închisoare pe viață și întemnițat în închisoarea Silivri, din afara Istanbulului.