Libris donează pentru al patrulea an consecutiv cărți pentru elevi din toată țara în cadrul proiectului CarteTeca. Peste 11.000 de volume vor deveni disponibile celor 33.116 de copii din cele 53 de unități de învățământ câștigătoare. În total, în cei patru ani de CarteTeca, Libris a donat cărți în valoare de peste 658.000 lei.
În doar două săptămâni, 460 de instituții, din fiecare județ al țării, s-au înscris în cea de-a patra ediție a CarteTeca, concurs național lansat de Libris și sprijinit de Salvați Copiii, prin care unități de învățământ din toată țara câștigă cărți pentru biblioteca proprie. Fondul de carte alocat acestei ediții este în valoare de 280.000 de lei și este destinat dotării a 53 de biblioteci școlare.
CarteTeca se adresează atât școlilor care dispun de o bibliotecă, unde se va îmbogăți stocul de carte cu titluri actuale, dar și celor care nu au încă una funcțională.
Județele cu cele mai multe proiecte înscrise sunt: Iași (33), Galați (29) și Brașov (26),
“CarteTeca este un proiect necesar și o investiție pe termen lung pe care Libris o face în educația și viitorul a sute de mii de copii din toată țara. Cărțile deschid lumi, încurajează imaginația și spiritul creativ, și reprezintă una dintre cele mai bune modalități de învățare. Mă bucur că există un interes tot mai mare pentru acest proiect, că putem sprijini și inspira prin lectură”, a precizat Laura Țeposu, CEO Libris.
Câștigătorii ediției
Înscrierea în concurs a putut fi făcută de un cadru didactic, de personalul auxiliar (didactic şi nedidactic) sau de un reprezentant al Asociaţiei de Părinţi. În evaluarea aplicaţiilor s-a ținut cont de numărul de elevi înscrişi în unitatea de învățământ beneficiară, de fondul de carte prezent al bibliotecii, de frecvenţa şi volumul cu care se împrumută cărţi. De asemenea, un punct foarte important în evaluarea aplicațiilor îl reprezintă planul de activităţi prin care este încurajată și stimulată lectura. Lista celor 45 de câștigători aleși de juriu este disponibilă pe https://www.libris.ro/carteteca/castigatorii, iar lista câștigătorilor aleși prin votul publicului pe https://www.libris.ro/carteteca/participantiVotulPublicului.
„Și anul acesta procesul de selecție a înscrierilor a fost unul dificil, cu tristețe și bucurie. Tristețe pentru că am realizat o dată în plus dimensiunea nevoii de carte nouă din bibliotecile școlare, unde fondul de carte nu există sau are nevoie de o împrospătare urgentă. Dar și bucurie, pentru că am văzut implicarea din partea cadrelor didactice, care au scris proiecte foarte interesante de încurajare a lecturii și au depus eforturi pentru a atrage cât mai multe voturi din partea publicului” – adaugă Laura Țeposu.
Nevoia de carte, la un nivel ridicat:”Avem nevoie de cărți! Avem nevoie de o lume imaginară măcar câteva ore pentru că uneori realitatea acestor copii bate filmul!”
Volumele donate de Libris bibliotecile școlilor câștigătoare sunt noi, actuale și atractive, titluri celebre și interesante, povești cu care copiii și adolescenții empatizează și pe care doresc să le descopere dincolo de lecturile din programa școlară. Analiza înscrierilor, realizată de echipa Libris.ro în perioada 1-15 noiembrie, arată că dimensiunea nevoii de carte este la cel mai înalt nivel.
Dintre toate proiectele înscrise,
- 117 reprezintă unități de învățământ unde numărul cărților din biblioteca școlară este sub 100 de volume, iar în 98 dintre școlile înscrise în proiect (21%) nu există bibliotecă.
- În majoritatea cazurilor unde există, fondul de carte este învechit, având chiar zeci de ani de când nu a mai primit nicio carte nouă.
- 70% dintre aplicanții care au biblioteca nu au fonduri pentru carti noi.
Nevoia identificată vizează inclusiv cărțile din bibliografia școlară, care nu se regăsesc în bibliotecile instituțiilor și sunt prin urmare complet inaccesibile copiilor cu o situație materială care nu permite achiziția lor. De asemenea, în multe situații, profesorii școlii fac voluntariat la bibliotecă, pentru că postul de bibliotecar nu este alocat.
“În mod evident există un decalaj uriaș în ceea ce privește accesul copiilor la educația prin lectură. În această ediție a CarteTeca s-au înscris școli din absolut toate județele țării, iar proiectele lor surprind aceeași situație: cărțile nu există, sau dacă există, sunt extrem de vechi și într-o stare deplorabilă. Vorbim deopotrivă despre școli de la sat sau oraș, din comunități vorbitoare de limba română sau alta decât română, de școli care au copii la Olimpiade, dar și copii cu risc de abandon școlar, de școli generale, licee, cu diferite profile, de la teoretic, la arte, sportiv, tehnologic și vocațional, dar și școli pentru copii cu nevoi speciale”- mai spune Laura Țeposu.
“Orice reformă socială trebuie să înceapă cu accesul la educație, dacă ea e făcută cu responsabilitate. De aceea cartea este atât de importantă, pentru că prin intermediul lecturii, copiii dobândesc nu doar cunoaștere despre lumea în care trăiesc, dar și puterea de a înțelege și de a-și depăși vulnerabilitățile. Bibliotecile au fost mereu locuri esențiale ale comunității, un spațiu în care cartea devine un bun social de care beneficiem cu toții” -a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Titlurile pe care urmează să le ofere Libris sunt alese de reprezentanții celor 53 de unități de învățământ câștigătoare. În topul celor mai dorite titluri de către aplicanți, se numără Matilda de Roald Dahl, Minunea de R.J. Palacio, Harry Potter de J. K. Rowling și Jurnalul unui puști de Jeff Kinney.
Bugetul proiectului CarteTeca din acest an este susținut din fonduri provenite din trei surse: fonduri asigurate din profitul Libris, fonduri din donațiile clienților de pe Libris.ro în cadrul parteneriatului cu Salvați Copiii România, și donație a companiei brașovene Qualis.
În total, cele 4 ediții ale proiectului CarteTeca cumulează peste 658.000 lei, sumă folosită în beneficiul a 202 unități de învățământ și a peste 100.000 de elevi din toată țara. Peste 14.700 de cărți au fost donate în primele trei ediții. În ediția 2022, peste 11.000 volume vor ajunge în instituțiile câștigătoare până la finalul anului.
Despre LIBRIS
Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. În 2009, apare Libris.ro care, în 13 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienți din întreaga lume.
În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de susținător al lecturii și a derulat campanii numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care își propune ca în 5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale, care să-i atragă pe copii și adolescenți către lectură.
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.
Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg.
În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.