Războiul din Iran a creat deja cea mai mare întrerupere a aprovizionării din istoria pieței globale de petrol, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, iar situația s-ar putea înrăutăți și mai mult.
Iranul a promis că va scufunda orice navă care încearcă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, calea navigabilă responsabilă pentru transportul a o cincime din rezerva mondială de petrol.
Într-un interviu acordat miercuri Fox News, secretarul american pentru Energie, Chris Wright, a declarat că strâmtoarea se va redeschide „sperăm în următoarele câteva săptămâni”. Observați adverbul, notează The Atlantic într-o analiză care încearcă să anticipeze ce s-ar întâmpla dacă prețul petrolului ar urca la un nivel de neimaginat.
Iar Donald Trump a anunțat sâmbătă că „într-un fel sau altul”, Statele Unite vor debloca în curând Strâmtoarea Ormuz și o vor face „sigură și liberă!”. Din nou, o promisiune în termeni vagi.
De unde a pornit scumpirea și unde poate ajunge
Înainte ca Statele Unite să atace Iranul, petrolul brut se tranzacționa la aproximativ 65 de dolari pe baril. Ieri, prețul a ajuns la 101,18 dolari la închiderea bursei, potrivit CNN.
Cu cât ar mai putea crește? Ebrahim Zolfaqari, purtător de cuvânt al sediului comandamentului militar iranian Khatam al-Anbiya, a declarat că lumea ar trebui „să se pregătească pentru ca petrolul să ajungă la 200 de dolari pe baril”.
Potrivit mai multor experți în energie, dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă chiar și o lună - în situația în care SUA și Israelul nu înving rapid marina iraniană și nu neutralizează capacitatea acesteia de sabotaj - nivelul de 200 de dolari s-ar putea să nu fie o exagerare, arată analiza.
Într-un astfel de scenariu, prețurile susținute și mai mari ale petrolului ar putea arunca lumea într-o recesiune, ar putea crește costurile de împrumut, ar putea altera rezultatul războaielor în curs și ar putea schimba echilibrul competiției globale între puteri în favoarea Rusiei și Chinei. „Am intra într-o lume complet diferită”, a spus Meghan O’Sullivan, directoarea Proiectului Geopolitică a Energiei de la Harvard Kennedy School.
Consecințe grave pentru SUA
Pentru America, dar și pentru Europa, cea mai clară consecință a unei crize energetice prelungite ar fi prețuri mai mari, și nu doar la gaze.
Petrolul este o sursă crucială pentru aproape fiecare sector al economiei americane: îngrășămintele necesare pentru cultivarea alimentelor, combustibilul folosit pentru pilotarea avioanelor și livrarea coletelor, substanțele chimice și materialele plastice folosite pentru producerea bunurilor fabricate. Cu alte cuvinte, când prețul petrolului crește, toate lucrurile costă mai mult.
Din punct de vedere istoric, consumatorii tind să răspundă la șocurile majore ale prețurilor la energie prin reducerea cheltuielilor în alte domenii. Când economia e în plină expansiune, acest lucru nu este o problemă atât de mare. Dar în acest moment, în Statele Unite piața muncii scade deja, creșterea economică încetinește, iar cheltuielile de consum sunt deja în scădere.
Mai mulți economiști au spus că, în acest context, o scădere bruscă a cheltuielilor de consum ar putea declanșa o recesiune totală în SUA. Confruntate cu o cerere mai mică din partea consumatorilor, companiile care au încetat deja să mai angajeze lucrători noi ar putea începe să-i concedieze pe cei existenți. Cei concediați și-ar reduce și mai mult cheltuielile, ceea ce ar duce la mai multe concedieri și la cheltuieli și așa mai departe. Este posibil ca acest ciclu să persiste chiar și după rezolvarea șocului petrolier inițial.
În vremuri normale, Rezerva Federală ar putea limita pagubele prin reducerea drastică a ratelor dobânzilor pentru a stimula economia. Dar dacă banca centrală este simultan îngrijorată de o spirală inflaționistă, ar fi mult mai probabil să mențină ratele ridicate sau să le majoreze și mai mult pentru a ține prețurile sub control - o mișcare care ar putea face ca o contracție economică să fie și mai severă.
Vestea proastă pentru Europa
La polul opus, țara care ar beneficia cel mai mult de o criză prelungită a petrolului este Rusia, iar acesta e cel mai prost scenariu pentru Europa, care spera că sancțiunile impuse Moscovei vor sufoca economia rusă și vor anchiloza mașinăria de război a Kremlinului.
Spre deosebire de SUA, statul rus controlează direct majoritatea resurselor imense de petrol din țară, ceea ce înseamnă că o creștere a prețurilor ar genera un câștig uriaș pentru guvernul lui Putin. Acești bani ar putea fi folosiți pentru a atenua impactul sancțiunilor economice occidentale sau pentru a finanța direct efortul de război din Ucraina, arată analiza.
Faptul că atât de multe țări ar avea nevoie disperată de petrol i-ar oferi, de asemenea, lui Putin un avantaj suplimentar în negocierile privind rezultatul acestui război, a spus O'Sullivan. Donald Trump a renunțat deja temporar la unele sancțiuni asupra vânzării de petrol rusesc, iar administrația sa ia în considerare ridicarea mai multora dintre acestea.
China, marele câștigător pe termen lung
Dar cel mai mare adversar geopolitic al Americii cum s-ar descurca? Pe termen scurt, China s-ar afla într-o poziție mai precară. Este cel mai mare importator de petrol din lume și cumpără mai mult de jumătate din aprovizionarea sa din Orientul Mijlociu. Acest lucru o face extrem de vulnerabilă la o criză globală de aprovizionare.
Dar, pe termen lung, China are două mari avantaje:
- primul este că a acumulat cea mai mare rezervă excedentară de petrol din lume - aproximativ 1,2 miliarde de barili, echivalentul a aproape patru luni de importuri maritime - în așteptarea unui moment ca acesta.
- al doilea este că a petrecut ultimele trei decenii dezvoltând surse alternative de energie.
După cum subliniază Jason Bordoff, directorul fondator al Centrului pentru Politică Energetică Globală al Universității Columbia, într-un eseu despre politica externă, mai mult de jumătate din mașinile vândute astăzi în China sunt electrice, aceasta găzduiește aproape jumătate din reactoarele nucleare aflate în construcție la nivel mondial și aproape toată creșterea cererii de energie electrică a țării a fost satisfăcută cu surse de energie verde. Din acest motiv, experții citați de publicația americană consideră că o criză prelungită a petrolului ar putea întări în cele din urmă poziția geopolitică a Chinei.
Schimbarea pe care teama de schimbările climatice nu a declanșat-o
Un șoc seismic asupra sistemului energetic global i-ar împinge pe liderii mondiali să-și regândească propria dependență de importurile de petrol străin. Teama de securitatea energetică ar putea realiza ceea ce teama de schimbările climatice nu a putut niciodată, scrie publicația citată.
„Dacă petrolul rămâne pe acest roller coaster, oamenii vor căuta cu siguranță alternative. Principalul argument de vânzare pentru petrol a fost întotdeauna acela că este stabil. Dar nu pare atât de stabil în acest moment”, a spus Bob McNally, președintele Rapidan Energy Group, o companie de consultanță energetică de top.
O astfel de schimbare ar face ca alte națiuni să depindă mai mult de China. Această țară produce peste 60% din turbinele eoliene din lume, peste 70% din bateriile litiu-ion și vehiculele electrice din lume, peste 80% din panourile solare din lume și aproximativ 90% din mineralele de pământuri rare procesate care sunt inputuri esențiale pentru astfel de tehnologii.
Europa și Canada au considerat de mult timp că perspectiva de a depinde de China pentru aceste resurse reprezintă un risc inacceptabil. O criză petrolieră extinsă, cauzată de un război condus de americani, ar putea schimba acest calcul. „Nu cred că ar fi o nebunie, după toate acestea, ca țările să înceapă să considere China drept opțiunea cea mai puțin rea dintr-un meniu cu multe opțiuni proaste”, a spus Bordoff.
Acestea sunt doar câteva dintre consecințele pe care le putem prevedea. Cele mai semnificative ar putea fi cele pe care nu le putem prevedea. Criza energetică din anii 1970 din SUA este adesea atribuită faptului că a contribuit la distrugerea ordinii New Deal și a iscat o revoluție economică libertariană. Cine știe ce revoluții ar inspira, ce instituții ar crea o nouă criză a petrolului, conchide The Atlantic.