UE pregăteşte un soi de embargo nuanţat pe petrolul Rusiei

UE pregăteşte un soi de embargo nuanţat pe petrolul Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bruxelles-ul va prezenta în curând un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care ar include ”o anumită formă” de embargo asupra petrolului, după ce Uniunea Europeană a fost presată să priveze Moscova de veniturile profitabile rezultate din energie, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.

”Lucrăm la un al şaselea pachet de sancţiuni şi una dintre problemele pe care le luăm în considerare este o formă de embargo asupra petrolului. Când impunem sancţiuni, trebuie să facem acest lucru într-un mod care să maximizeze presiunea asupra Rusiei, minimizând în acelaşi timp daunele colaterale asupra noastră”, a spus Dombrovskis, pentru The Times.

ADVERTISING

Dombrovskis a precizat că detaliile precise ale sancţiunilor care vizează petrolul nu au fost încă convenite, dar ar putea include o eliminare treptată a petrolului rusesc sau impunerea de taxe la export dincolo de un anumit plafon de preţ.

”Vor fi câteva nuanţe, iar munca este în desfăşurare”, a adăugat Dombrovskis, fostul premier al Letoniei.

Oficialii UE au spus că noile sancţiuni ar putea fi prezentate atunci când toate ţările vor ajunge la un consens. Sancţiunile vor necesita sprijinul unanim din partea celor 27 de state membre ale blocului şi ar putea fi convenite până luna viitoare, a mai spus el.

ADVERTISING

Bruxelles-ul ia în considerare, de asemenea, măsuri pentru a elimina cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, din sistemul de plăţi Swift, a adăugat vicepreşedintele Comisiei.

Oficialii au recunoscut că orice astfel de schemă ar avea nevoie de acordul unor state precum China şi India, care nu s-au alăturat sancţiunilor occidentale. Dombrovskis a subliniat că UE a luat legătura cu India şi China, dar nu a fost luată o decizie cu privire la taxele vamale internaţionale.

”Ar fi nevoie să construim o coaliţie cât mai largă posibil”, a continuat el.

ADVERTISING

Una dintre dilemele de care s-au lovit ţările occidentale este că sancţiunile suplimentare aplicate petrolului ar conduce la creşterea preţului ţiţeiului, ar afecta economia Europei şi ar creşte veniturile Moscovei.

Spre deosebire de gaze naturale, care sunt vândute prin anumite conducte care nu pot fi deviate cu uşurinţă, Rusia este capabilă să vândă petrol oricăror clienţi care îl doresc.

Economia Europei, condusă de Germania şi Italia, este expusă unei creşteri a preţurilor la gaze naturale şi petrol. O interdicţie totală a energiei ar elimina 3% din PIB-ul zonei euro anul viitor, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

După presiunile iniţiale ale SUA de a impune o interdicţie la scară largă, Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA, şi-a schimbat poziţia în ultimele zile. Creşterile suplimentare ale preţului petrolului se vor adăuga presiunilor inflaţioniste globale, a avertizat ea.

UE se pregăteşte să renunţe integral la energia rusă în următorii ani. Continentul european riscă o iarnă în care energia va fi raţionalizată, în cazul în care aprovizionările asigurate de Moscova vor fi diferite de nivelurile actuale, au avertizat economiştii.

”Trebuie să luăm decizii informate cu privire la cum şi ce fel de sancţiuni impunem”, a conchis vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇