Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigraţie.
„La 20 ianuarie, ca unul dintre numeroasele primele mele decrete, voi semna toate documentele necesare pentru a impune tarife de 25% la toate produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada”, a scris preşedintele ales pe reţeaua sa Truth Social, relatează AFP.
"Această taxă va rămâne în vigoare până când drogurile, în special fentanilul, şi toţi imigranţii ilegali vor înceta această invazie a ţării noastre!", adăugat el.
Într-o postare separată, el a anunţat o creştere a taxelor vamale cu 10%, care se adaugă celor deja existente şi celor suplimentare pe care le-ar putea decide, pentru "toate numeroasele produse care sosesc din China în Statele Unite".
Trump a explicat că a ridicat adesea problema afluxului de droguri, în special fentanilul, unul dintre principalii vinovaţi ai crizei opioidelor în Statele Unite, cu oficialii chinezi care i-au promis că îi vor pedepsi sever, "până la pedeapsa cu moartea", pe 'traficanţi". "Dar nu au ajuns niciodată până la capăt", regretă el.
Creşterea taxelor vamale, pe care Trump a descris-o adesea drept "expresia sa preferată" în timpul campaniei sale, este una dintre cheile viitoarei politici economice a preşedintelui ales, care nu se teme să relanseze războaiele comerciale, în special cu China, începute în timpul primului său mandat.
Scăderi la bursă pentru constructorii auto europeni
Acţiunile constructorilor europeni de automobile înregistrau marţi dimineaţa scăderi pe linie, pe măsură ce traderii au reacţionat la promisiunea preşedintelui ales Donald Trump.
La scurt timp de la debutul tranzacţiilor, acţiunile Volkswagen înregistrau o scădere de 2,1% în timp ce titlurile Stellantis afişau un declin şi mai pronunţat, de 3,3%.
De asemenea, acţiunile producătorului francez de componente auto Valeo erau în scădere cu 2,4% în timp ce titlurile BMW s-au depreciat cu 1,7%. Cotaţia acţiunilor Daimler Truck era în scădere cu 3,6%.