Procurorii americani au cerut retragerea acuzațiilor în dosarul împotriva lui Donald Trump pentru tentative ilegale de a anulare a rezultatelor alegerilor din 2020, iar judecătorul a validat cererea.
Judecătoarea Tanya Chutkan a aprobat această recomandare făcută de Jack Smith, care respectă astfel o politică adoptată în urma cu mai bine de 50 de ani de Departamentul de Justiţie, constând în netrimiterea în judecată a unui preşedinte în exerciţiu, relatează AFP.
Deşi cazul actual al unui candidat urmărit penal şi apoi ales preşedinte este „fără precedent", în urma deliberărilor cu biroul procurorului special, Departamentul Justiţiei a conchis că această politică „se aplică situaţiei de faţă", a explicat Smith.
Trump fusese acuzat inițial în august 2023 pentru patru infracțiuni, inclusiv conspirație pentru obstrucționarea procesului oficial de certificare a rezultatelor și conspirație împotriva drepturilor. Procesul a fost suspendat timp de mai multe luni, pe fondul argumentelor apărării că un președinte nu poate fi pus sub acuzare.
În documentele depuse luni, procurorii au argumentat: „Constituția impune ca acest caz să fie închis înainte ca inculpatul să își înceapă mandatul”.
Decizia marchează sfârșitul unei încercări a justiției de a-l considera pe Trump responsabil pentru atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
Trump, reales recent președinte, a declarat că îl va demite pe Smith odată cu preluarea mandatului în ianuarie 2025. Dosarul privind interferența electorală și cel referitor la documentele clasificate au fost descrise de Trump drept motivate politic.