Lucrările la conducta offshore care va prelua gazele din largul Mării Negre și le va aduce la țărm au început, marcând un progres important în cadrul proiectului Neptun Deep, iar primul dintre vasele care instalează conducta de 160 de kilometri, Castoro, a sosit în România.
„Neptun Deep este un proiect strategic pentru România și pentru securitatea energetică a regiunii, cu investiții de aproximativ 4 miliarde de euro și o producție anuală estimată de circa 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale. În 2026, vom avansa cu etape majore aici, în România: instalarea conductei offshore, a echipamentelor submarine, precum și a platformei de producție. Toate activitățile se desfășoară la cele mai înalte standarde de siguranță și calitate, cu obiectivul de a începe producția în 2027”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, la un eveniment organizat luni la Tuzla, relatează Agerpres.
Flotă de 50 de nave pentru Neptun Deep
Lucrările de instalare planificate pentru anul acesta presupun mobilizarea unei flote de aproximativ 50 de nave, iar până la 10 dintre acestea sunt implicate în lucrările de instalare a conductei, a precizat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare și Producție.
"Este vorba de nave de top la nivel internațional, specializate în instalații submarine, inclusiv unele dintre cele mai mari unități offshore din lume. Integrarea operațiunilor maritime, submarine și onshore este esențială pentru a livra proiectul în condiții de siguranță și într-un orizont de timp ambițios", a explicat Hubati.
Acesta a semnalat că Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze al Uniunii Europene, intră în acest moment în faza în care tot ceea ce înseamnă echipamente fabricate în diverse părți ale lumii încep să se adune în Marea Neagră și vor participa la construcția proiectului.
Conductă din mii de segmente de oțel
Conform unui comunicat al celor două companii, primul vas din flota necesară pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep a sosit în România: Castoro 10 va instala primul tronson al conductei, în zona de țărm. Conexiunea va fi realizată prin microtunelul deja construit la Tuzla, o tehnologie ce sporește siguranța lucrărilor și minimizează impactul asupra mediului.
Etapa de instalare a conductelor reprezintă o componentă esențială în cadrul proiectului. Conducta va avea aproximativ 160 km și va fi alcătuită din mii de segmente de țeavă din oțel cu un diametru de 30" (76 cm) și va transporta gazele naturale de la platforma de producție din larg până la țărm, unde vor fi măsurate și introduse în Sistemul Național de Transport.
Infrastructura Neptun Deep include platforma offshore, trei sisteme submarine, 10 sonde de producție - patru deja forate în Pelican Sud și șase în curs pe Domino - și stația de măsurare și control al gazelor de la țărm, din Tuzla.
"Navele de instalare a conductei funcționează ca adevărate fabrici în miniatură. Îmbinările conductelor sunt aliniate, sudate, testate și etanșate la bord, înainte de a fi coborâte într-o linie continuă pe fundul mării. Acest sistem permite un control riguros al calității în fiecare etapă și eficiență ridicată chiar și în condiții de operare offshore", se subliniază în comunicat.
Principalele nave implicate în activitățile de instalare sunt:
- Castoro 10 - navă pentru instalarea conductelor și pentru lucrările din zona de țărm, cu o lungime de peste 160 de metri; Castorone - una dintre cele mai mari și mai puternice nave de instalare a conductelor offshore din lume, cu o lungime de aproximativ 330 de metri;
- JSD 6000 - una dintre cele mai avansate nave multifuncționale de instalare a conductelor în ape adânci și de transport de sarcini grele aflate în prezent în serviciu. Aceasta va realiza instalarea infrastructurii submarine în zona de ape adânci, asigurând conectarea sondelor la platforma de producție.
Aceste nave vor fi susținute de nave de aprovizionare, remorchere, barje și unități operate de vehicule subacvatice telecomandate (ROV), asigurând desfășurarea eficientă și în condiții de siguranță a operațiunilor offshore.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat în ianuarie că avansul fizic al proiectului Neptun Deep este puţin mai bun decât graficul asumat la început, iar estimarea sa este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră.
