OMV Petrom cumpără cea mai mare rețea de încărcare a mașinilor electrice din România și 50% din Electrocentrale Borzești

OMV Petrom cumpără cea mai mare rețea de încărcare a mașinilor electrice din România și 50% din Electrocentrale Borzești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunţă că va achiziţiona de la RNV Infrastructure un pachet de 50% din acţiunile Electrocentrale Borzeşti, care deţine proiecte din surse regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1 GW, din care 950 MW eolian şi 50 MW fotovoltaic.

Mai mult, OMV Petrom va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare pentru vehicule electrice din România, cu peste 400 de puncte de încărcare în România, cu perspective de creştere la aproximativ 650 până în 2026.

ADVERTISING

Prin acest parteneriat nou format, OMV Petrom împreună cu Renovatio planifică să investească, până în 2027, circa 1,3 miliarde euro, inclusiv finanţare bancară, în surse regenerabile în România. Contribuţia OMV Petrom pentru achiziţia şi construcţia acestor proiecte este estimată la până la 350 milioane euro.

Finalizarea tranzacţiilor este prognozată să aibă loc în prima parte a anului 2024, după îndeplinirea anumitor condiţii.

„Ne bucură parteneriatul cu Renovatio. Cu aceste tranzacţii progresăm semnificativ spre construirea unui portofoliu puternic şi diversificat de proiecte regenerabile. Ambiţia noastră este să ne menţinem poziţia de lider în domeniul energiei in sud-estul Europei, transformând în acelaşi timp afacerea pentru un viitor cu emisii reduse de carbon”, spune Christina Verchere, director general OMV Petrom.

ADVERTISING

Prin achiziţionarea a 50% din cel mai mare portofoliu de proiecte eoliene din România, OMV Petrom completează portofoliul existent de proiecte fotovoltaice de 1 GW. Parcul fotovoltaic şi cele patru parcuri eoliene vor fi construite în zona de nord-est a României.

Conform estimărilor actuale, parcul fotovoltaic ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului energetic naţional de la începutul anului 2024, în timp ce parcurile eoliene sunt estimate să înceapă treptat producţia între 2025-2027. Proiectelor li s-a acordat deja acces la reţeaua naţională de transport a energiei electrice.

ADVERTISING

“Încă de la începuturile sale, Renovatio a ţintit către un viitor mai curat şi resurse utilizate eficient. Suntem încântaţi de intrarea în parteneriat cu OMV Petrom pentru a construi aproximativ 1 GW în proiecte care vor livra energie verde în Romania şi pentru a continua dezvoltarea sustenabilă a serviciilor de mobilitate electrică. Suntem încrezători că împreună, prin combinarea punctelor forte şi valorilor noastre, vom contribui la atingerea obiectivelor Pactului Verde European, precum şi a unui mediu mai sănătos pentru industrie şi comunitate”, afirmă Aurel Arion, director general Renovatio.

Odată cu achiziţionarea a 100% din acţiunile Renovatio Asset Management, OMV Petrom va deveni cel mai mare jucător în domeniul mobilităţii electrice din România, adăugând peste 400 de puncte de încărcare noi la reţeaua existentă. La sfârşitul anului 2023, reţeaua regionala OMV Petrom număra aproximativ 270 de puncte de încărcare instalate, inclusiv prin parteneriate. Dezvoltarea reţelei de mobilitate electrică se adaugă eforturilor companiei de a contribui la decarbonarea transportului în România şi în regiune.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇