Nicuşor Dan vrea să crească puţin impozitele pe case în Bucureşti, însă vor scădea taxele pentru unele maşini

Nicuşor Dan vrea să crească puţin impozitele pe case în Bucureşti, însă vor scădea taxele pentru unele maşini
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Taxele şi impozitele locale ar urma să crească cu 2,6% în 2022, conform ratei inflaţiei, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei.

În raportul de specialitate sunt invocate prevederile Codului fiscal, conform cărora, „în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, până la data de 30 aprilie, de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”.

ADVERTISING

Totodată, sunt invocate informaţiile publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, potrivit cărora pentru anul 2020 rata inflaţiei este 2,6%.

Impozit mai mic pentru mijloacele de transport hibride

Conform proiectului, se menţine şi pentru acest an decizia de a reduce cu 95% impozitul pentru mijloacele de transport hibride.

Totodată, bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren şi impozitului pentru mijloacele de transport este de 10%.

ADVERTISING

Proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în Municipiul Bucureşti începând cu anul 2022 se află în dezbatere publică până pe data de 19 aprilie.

În 2021, taxele şi impozitele locale au fost majorate cu 3,8%, conform indicelui inflaţiei, iar pentru anul 2020 cu 4,6%.

La momentul respectiv, Primăria Capitalei preciza că indexarea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale cu un coeficient de inflaţie de 4,6% echivalează, pentru locuinţe persoane fizice rezidente, cu o creştere de 4 - 7 lei pentru garsonieră; 4 - 9 lei pentru un apartament cu două camere; 7 - 12 lei pentru un apartament cu trei camere; 9 - 18 lei pentru un apartament cu patru camere. 

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇