Deși meditațiile reprezintă o practică cunoscută și des întâlnită în România, orele suplimentare pe care profesorii le fac după școală sunt plătite la negru de cele mai multe ori.
Acum elevii cer fiscalizarea meditațiilor și sancționarea celor care nu declară veniturile aferente și nu-și achită taxele. Problema este că această educație „din umbră” a devenit în țara noastră o industrie ce valorează 300 de milioane de euro anual (conform estimărilor realizate în 2010 de Daedalus Millward Brown), majoritatea fiind însă venituri nefiscalizate.
De exemplu, în anul 2018, doar 4.135 de profesori, adică 2,39% din total, au declarat la ANAF venituri suplimentare din meditații, care au totalizat peste 35 de milioane de lei (adică puțin peste 7 milioane de euro). Asta în condiţiile în care, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educaţiei şi Cercetării arăta că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a şi 42% dintre elevii de clasa a XII-a merg în mod frecvent la activităţi de pregătire suplimentară de tip meditaţii.
Da, studiile nu sunt făcute pe aceleași eșantioane și nici de aceleași instituții de sondare - dar arată o tendință (plata meditațiilor la negru) și un aspect neglijat de multă vreme de autorități.
Meditațiile, o industrie de 300 de milioane de euro în țara noastră
Interesant este faptul că industria meditațiilor din România este comparabilă ca valoare cu state europene mai bogate, după cum reiese din studiul „The Challenge of Shadow Education: Private Tutoring and its Implications for Policy Makers in the European Union” - realizat în 2011 de profesorul Mark Bray de la Universitatea din Hong Kong, în beneficiul Comisiei Europene. De aici am extras următoarele date:
- În Cipru, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 111,2 milioane de euro anual în 2008;
- În Austria, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 126 milioane de euro în 2010;
- În Italia, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 420 milioane de euro în 2010;
- În Spania, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 450 milioane de euro în 2010.
- În Grecia, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 952,5 milioane de euro în 2008;
- În Germania, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 1,46 miliarde de euro în 2010;
- În Franța, valoarea estimată a industriei meditațiilor era de 2,21 miliarde de euro în 2007.
De menționat este că meditațiile, într-o formă sau alta, reprezintă un fenomen răspândit în majoritatea regiunilor Bătrânului Continent - cu o excepție notabilă: statele nordice.
Studiul citat mai remarcă faptul că, în țara noastră, veniturile din această sursă rămân în cea mai mare parte nefiscalizate, deși ANAF le-a cerut profesorilor să le declare.
Însă, în loc să se bazeze pe conformarea voluntară, autoritățile române s-ar putea uita la alte țări de unde s-ar putea inspira pentru a implementa mecanisme mai eficiente de taxare.
De exemplu, ar putea să-i oblige pe profesori să-și facă firmă (PFA, SRL etc.) și, pe cale de consecință, să-i oblige să respecte inclusiv niște condiții minime de siguranță (cum ar fi cele pentru incendiu).
Sau să îi încurajeze să apeleze la așa-numitele agenții de meditații, cu care să încheie contracte de colaborare, cum a fost cazul unei inițiative implementate în 2007 în Marea Britanie.
Ori să aibă abordarea francezilor și să ofere returnarea din bugetul statului a unei sume de până la 50% din valoarea meditațiilor plătite de o familie în decursul unui an, obligând practic profesorii să aibă o formă legală care să le permită să emită facturi.
Reamintim că România se numără printre țările europene cu cele mai mici salarii pentru profesori, dar și cu cele mai mari creșteri salariale din ultimii ani, potrivit ultimului raport Eurydice pe tema salarizării cadrelor didactice în Europa.
Legiferarea meditațiilor în alte țări - exemplul Lituaniei
Am extras din studiul „Private tutoring in Eastern Europe and Central Asia: Policy choices and implications”, realizat de Iveta Silova de la Universitatea de Stat Arizona, un exemplu de legiferare a meditațiilor.
Lituania: Legea Educației, adoptată în 2003, introduce conceptul de profesori-freelanceri, definit ca acele persoane care au obținut dreptul de a presta activități educaționale în nume propriu.
Aceștia pot face educație non-formală sau pot implementa module care să suplimenteze educația formală, venind în completarea curriculei. Au dreptul să-și facă singuri programul, să-și aleagă singuri metodele de predare și activitățile pedagogice.
Legea lituaniană îi obligă pe aceștia să respecte anumite reguli - inclusiv legate de etica profesională, siguranța elevilor și igiena spațiului de lucru. De asemenea, nu au voie să lucreze cu studenții pe care îi au la clasă.