Economisirea este unul dintre cei mai importanți indicatori ai bunăstării într-o societate și ai sănătății financiare a fiecărei familii.
Banii pe care îi punem deoparte ne pot aduce confortul pentru a depăși situațiile de criză, pentru a ne pune la adăpost în perioada de pensionare și chiar în scopul de a obține venituri pasive din economiile investite.
Pentru investiții trebuie să fim mereu atenți în ce instrumente financiare ne plasăm banii și să calculăm bine riscurile.
Care sunt cele mai importante metode de economisire? Cât din veniturile familiei trebuie securizate? Recomandările au fost făcute în cadrul podcastului organizat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB)
Specialiștii în domeniul investițiilor și finanțelor personale invitați în podcast sunt: Adina Călin, director în cadrul CEC Bank, și Mihnea Bărbulescu, director executiv Erste Asset Management, într-o discuție moderată de Adrian Căruceru, expert în finanțe personale.
Al 5-lea sezon al Podcasturilor CSALB abordează o tematică inspirată din tipologia cererilor de negociere cu băncile pe care consumatorii le trimit către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar: carduri și plăți, credite bancare, fraude, executări silite, instanță vs soluționare alternativă, economisire și investiții. Întâlnirile găzduite de CSALB reunesc în acest an specialiști ai sistemului bancar, brokeri de credite, executori judecătorești, specialiști în antifraudă etc. Dezbaterile sunt moderate de analiști financiari, lectori în educație financiară și jurnaliști reputați din presa economică. Ne propunem ca prin dezbaterile din acest an să oferim consumatorilor instrumentele necesare pentru gestionarea și protejarea finanțelor personale într-un context macroeconomic imprevizibil.

„Importanța economisirii stă în obiceiul de a pune bani deoparte, iar acest obicei trebuie educat, pentru că nu ne naștem cu el! Într-o societate consumeristă care te provoacă în permanență să consumi, economisirea înseamnă, în același timp, chibzuință și stoparea risipei. În acest cadru, metodele de economisire sunt variate: amânarea cheltuielilor impulsive, transferul automat al unor sume în ziua când încasăm salariul sau depozite în valută pe care să nu fim tentați să le desființăm ușor. Un pilon central al finanțelor personale este bugetul de venituri și cheltuieli. Simpla înșiruire pe hârtie a cheltuielilor poate arăta cum un sfert sau poate chiar mai mult din cheltuieli sunt inutile, iar eliminarea lor nu are niciun impact care să fie concretizat prin scăderea nivelului de trai, din contră. Din păcate, mulți dintre cei care încep să-și facă un buget personal renunță după câteva luni și revin la practicile care i-au adus într-o situație complicată. Dar economisirea vine nu doar din reducerea cheltuielilor, metodă pe care o poți aplica doar până la un punct, ci și din creșterea veniturilor. Cât trebuie să economisim și când suntem pregătiți pentru a investi o parte din ce am strâns?”.

„O persoană care are un buget personal, față de una care nu folosește acest instrument, poate să economisească între 5 și 10% din veniturile lunare doar prin organizarea și utilizarea unui plan financiar personal. Economisirea este, în primul rând, un obicei bun, care ne schimbă viața și ne dă confort pentru momentele în care suntem mai puțin pregătiți. Împărțirea veniturilor ar trebui să urmeze următoarele valori: 20% să meargă pentru economisire și investiții, asigurări și pensie, 30% pentru dorințe, vacanță și distracție, iar 50% vor acoperi nevoile familiei (mâncare, chirie, transport). Cei 20% pe care îi economisim trebuie puși deoparte la începutul lunii, imediat după ce am încasat salariul sau veniturile. Dacă sperăm că îi vom pune la final de lună, cu siguranță vom găsi până atunci ceva de cumpărat și vom risipi acei bani. Procentul de economisire este o recomandare. Se poate începe și cu 1% sau 2% din venitul lunar, important este să conturăm acest obicei. Însă, dacă ținem cont că în România bugetul pentru vicii, precum alcoolul și țigările, este de 8-9% din veniturile proprii, iar pentru educație românii alocă doar 2%, sumele pe care le putem economisi nu mai par un obiectiv dificil. O metodă de economisire pe care o recomand este un control mai bun al cheltuielilor prin amânarea unor achiziții. De exemplu, când îți place ceva foarte mult, recomand să nu-ți iei lucrul respectiv imediat, ci să-ți acorzi mai mult timp până faci achiziția. După ce aștepți 2-3 zile, vei vedea că lucrurile nu îți mai par la fel de importante sau nu-ți mai plac atât de mult. Consecința este că fie renunți, fie îți diminuezi achiziția încât nu-ți mai iei trei tricouri, îți iei doar unul care îți place cel mai mult.”
„Astăzi, a ști ce înseamnă economisire este la fel de important cu a ști să folosești un telefon mobil. De aceea, a fi informat în domeniul economic este o obligație, nu o alegere. Investițiile pe care le poți face cu surplusul economisit nu trebuie privite ca o formă de îmbogățire rapidă, ci ca o formă de a-ți conserva valoarea banilor, adică puterea de cumpărare. Tehnologia ne ajută foarte mult, pentru că toate instituțiile financiare au programe în care procesul acesta de transfer al banilor în investiții sau în economii este automatizat. Economisirea trebuie să aibă trei piloni principali: 20% din venitul lunar pus deoparte, construirea unui fond de rezervă de șase sau 12 ori cheltuielile lunare totale (în funcție de domeniul de activitate de unde obținem veniturile), iar pentru pensie să strângi de 25 de ori cheltuielile tale anuale.
La investiții te poți gândi după ce ai un salariu bun sau orice alt succes financiar și după ce ai trecut prin etapa de economisire. Mulți români din această categorie sunt conservatori și preferă depozitele bancare și titlurile de stat. Însă trebuie să te asiguri că acei bani îți aduc un câștig superior ratei inflației. În 2022 inflația a fost undeva la 14% și nivelul de recompensă pe depozitări și pe titluri de stat era în zona lui 7%. Deci o diferență negativă de 5-6 puncte procentuale.
Apoi, cei care investesc în imobiliare trebuie să ia în calcul că această investiție are un cost de lichiditate destul de mare. Adică, dacă ți se întâmplă ceva și ai nevoie rapid de bani, nu poți transforma ușor proprietățile imobiliare în bani lichizi. În momentul acesta, pe plan mondial sunt peste 300.000 de opțiuni de investiții. Adică acțiuni, fonduri de acțiuni, ETF-uri, titluri de stat, instrumente financiare. Se estimează că vor fi 1 milion de opțiuni de investiții până în 2040. De aceea trebuie să te educi, ca să știi ce alegi și cui încredințezi mica sau marea ta avere.”
Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Provocările macroeconomice cu care se vor confrunta consumatorii și întreaga societate în viitorul apropiat transformă educația financiară într-un instrument indispensabil și, în cele din urmă, profitabil pentru depășirea perioadei dificile. Organizarea unui buget personal devine imperativă într-un context financiar în care dobânzile variabile, modificările fiscale și alți factori pot afecta capacitatea de rambursare a împrumuturilor. La sfârșitul lunii martie 2025, rata creditelor neperformante a fost de 2,53%, în ușoară creștere față de finalul anului trecut (2,48% în decembrie 2024). În acest context, economisirea devine o parte esențială a păstrării confortului financiar, în ciuda perturbărilor din economie.

Oamenii pot recurge la strategii de reducere a cheltuielilor, de creștere a veniturilor, de investiții inteligente și sigure pentru înmulțirea banilor economisiți sau măcar pentru păstrarea lor în siguranță, în depozite bancare, în limitele prevederilor legale.
Economisirea pe o perioadă mai îndelungată poate fi și un antrenament pentru un viitor credit sau poate reprezenta chiar avansul (mai mult sau mai puțin consistent) pentru cumpărarea unui bun imobil. Capacitatea de a economisi, educată și exersată consecvent, poate face diferența dintre o viață fără griji ori dificultăți majore pentru cei care economisesc, în comparație cu o viață plină de probleme ori diverse provocări pentru cei care nu o fac. Recomandăm tuturor consumatorilor să economisească oricât de puțin, dar constant, pentru a-și asigura un nivel minim de protecție atunci când traversează perioade dificile în viață, indiferent de natura dificultăților”.
Despre CSALB
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul http://www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).