Blue Air câștigă procesul cu ANPC, iar amenda de milioane de euro a fost redusă drastic

Blue Air câștigă procesul cu ANPC, iar amenda de milioane de euro a fost redusă drastic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Amenda de milioane de euro dată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) companiei aeriene Blue Air a fost redusă de instanță la doar 100.000 de lei.

Blue Air a câştigat procesul intentat împotriva ANPC pentru amenda de 2 milioane de euro (9,8 milioane de lei) pe care a primit-o în vara anului trecut.

ANPC amendase în iulie Blue Air cu o această sumă record pentru anularea mai multor zboruri. Apoi, în octombrie, ANPC a mai venit cu încă o amendă, tot de 2 milioane de euro pentru Blue Air.

ADVERTISING

Blue Air a considerat atunci că amenzile uriaşe sunt ilegale şi discriminatorii şi s-a adresat justiţiei, care i-a dat dreptate.

Judecătoria Sectorului 1 a decis joi anularea procesului verbal şi reducerea amenzii la doar 100.000 lei!

„Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta BLUE AIR AVIATION S.A. în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR.

Anulează în parte Procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 935562 din data de 14.06.2022, precum şi Raportul de analiză şi stabilire a sancţiunii nr. 04 emis de intimată la data de 12.07.2022.

ADVERTISING

Dispune sancţionarea contravenţională a petentei cu amendă în cuantum de 100.000 lei (...), ca urmare a aplicării legii contravenţionale mai favorabile şi înlătură măsura complementară a restituirii contravalorii serviciilor anulate şi a compensaţiilor aferente”, se arată pe platforma portaljust.ro citată​​ de Ziarul Financiar.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇