România devine una dintre primele ţări unde se localizează producţia de tehnică şi echipamente militare moderne, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
El a participat, marți, la ceremonia de semnare a acordului de asociere între Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) şi General Dynamics European Land Systems Romania (GDELS Romania) privind producţia de transportoare blindate Piranha.
Astfel, blindatele Piranha 5 vor fi produse complet la Uzina Mecanică București, inclusiv pentru export.
"Este cât se poate de evident faptul că prin acest demers putem să constatăm un grad ridicat de încredere pe care partenerii noştri strategici îl acordă ţării noastre într-un context de securitate deosebit şi care se concretizează în transfer de tehnologie know-how în industria românească, în economia românească.
Discutam cu cei care s-au implicat nemijlocit în acest proiect şi îmi spuneau că trebuie să reprezinte un moment de mândrie, nu numai pentru cele două companii, dar şi pentru noi, pentru faptul că România devine una din primele ţări unde se localizează producţia de tehnică şi echipamente militare moderne", a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a subliniat că valoarea obligaţiilor de compensare din cadrul acordului este de aproximativ 297 de milioane de euro, sumă din care, până acum, s-a realizat implementarea a aproximativ 55 - 56%.
El a precizat că în domeniul producţiei de transportoare blindate de la UMB s-au făcut progrese importante care au ajutat la modernizarea tehnicii de luptă a Forţelor Armate române.