Cum se salvează Iohannis din poziția de șah-mat: Cu ajutorul PSD?

Cum se salvează Iohannis din poziția de șah-mat: Cu ajutorul PSD?

Președintele Klaus Iohannis nu se grăbește, nu crede că e nevoie urgentă de un nou guvern, așa că primele negocieri după căderea Cabinetului Florin Cîțu prin moțiune de cenzură vor fi abia peste șase-șapte zile.

Nu că n-ar fi la curent cu faptul că în România nu mai există niciun pat liber la terapie intensivă, nu că n-ar înțelege că sistemul sanitar autohton e în pragul colapsului sau că guvernul interimar nu poate introduce măsuri de protecție a populației sau alte restricții. Pur și simplu, președintele se află ca un rege pe tabla de șah înainte de a ajunge în situația limită de șah-mat.

Klaus Iohannis ar vrea să-și ducă planul mai departe și să nu se abată de la soluția, care pare contra naturii, cea a guvernului minoritar PNL susținut în Parlament de PSD.

În același timp, presiunile asupra președintelui cresc din ce în ce mai mult. Se uită în jur și vede că oamenii decenți din politică, mass-media și mediul intelectual îl detestă aproape visceral pe Florin Cîțu. Vede că sondajele arată o nemulțumire a populației față de Executiv de circa 80% și că scorul lui Cîțu e în scădere și mult sub scorul partidului.

ADVERTISING

Primește, în același timp, semnale de la Bruxelles, că ar trebui să încurajeze reluarea coaliției de guvernare dintre PNL, USR-PLUS și UDMR, în așa fel încât România să facă modificările necesare revenirii la statul de drept.

Cu toate acestea, Rareș Bogdan, unul dintre politicienii apropiați președintelui, care este și prim-vicepreședinte al liberalilor, susține că PNL îl va propune din nou pentru funcția de premier pe Florin Cîțu: „Nu există altă decizie”.

O astfel de abordare a crizei menține blocajul, fiindcă noul lider USR-PLUS, Dacian Cioloș, a spus de mai multe ori în ce condiții ar putea USR-PLUS să se întoarcă la putere: cu alt premier și cu un calendar ferm de reforme.

Klaus Iohannis nu vrea, însă, un guvern cu USR și încearcă să-i scoată țapi ispășitori ai crizei pe cei din Uniunea Salvați România: „Este o situație complicată, o situație care a fost generată - această moțiune și trecerea ei prin Parlament -  de politicieni cinici, unii purtând masca reformismului, alții clamând grija pentru români și așa mai departe”.

ADVERTISING

Președintele simplifică ecuația atunci când spune că totul ar fi pornit de la USR, care „a plecat din Guvern și a votat împreună cu PSD și AUR moțiunea de cenzură de astăzi”.

Această logică reducționistă elimină, însă, adevărul, îl modifică, îl deformează și îl transformă în propagandă.

De fapt, Florin Cîțu, din poziția lui de șef al Guvernului, a hotărât intempestiv și fără să se consulte cu partidele aflate în arcul guvernamental să-l demită pe ministrul Justiției, Stelian Ion. Era a doua decizie de acest fel, după ce Cîțu îl eliminase anterior pe fostul ministru USR-PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu, în condiții similare.

Premierul demis, președintele și destui liberali erau nervoși pe modificările propuse de fostul ministru al Justiției, care încerca de aproape un an de zile să desființeze Secția Specială și să modifice legile juridice masacrate în perioada guvernării PSD.

ADVERTISING

Tragerea pe linie moartă a fostului ministru al Justiției a fost doar pretextul unei manevre care să ducă la scoaterea USR-PLUS de la guvernare.

Nu există argumente clare și raționale care să explice această mutare. Modificările anunțate de fostul ministru al Justiției, prin care președintele nu mai era singur în jocul numirii procurorilor-șefi, puteau fi atenuate printr-o discuție cu Stelian Ion, care s-a dovedit mereu maleabil și ușor de convins.

Dar liberalii nu i-au mai vrut pe cei din USR în Guvern, poate fiindcă miniștrii lor au părut mereu mai implicați, mai activi, cu reformele pregătite de mult.

PNL e la un pas de o guvernare susținută de PSD. De altfel, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, a anunțat după moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și că ar fi gata să susțină doar un guvern tehnocrat, care să pregătească alegeri anticipate pentru anul viitor și doar dacă acesta ar adopta zece condiții puse de PSD, între ele plafonarea prețului la energie, subvenții pentru familiile nevoiașe, creșterea alocațiilor, a salariului mediu și a pensiilor, cumpărarea rapidă a încă 1.500 de paturi speciale pentru terapie intensivă.

Această ofertă făcută de Marcel Ciolacu la Antena3 după căderea lui Florin Cîțu sugerează că PSD e gata să înceapă negocierile cu PNL și cu Klaus Iohannis.

Nimeni nu poate crede, însă, că PSD chiar ar vrea să declanșeze alegeri anticipate și că parlamentarii social-democrați ar renunța de bunăvoie la fotoliile lor confortabile și bine plătite din Senat și Camera Deputaților, pentru care au cheltuit mulți bani și multă energie.

Deci, în vreme ce USR a făcut avansuri inutile liberalilor, social-democrații se pregătesc să bată palma cu PNL.

Acest aranjament ar putea fi fatal pentru liberali, mai ales că opțiunile din sondaje arată un partid în scădere constantă. Nici pentru președinte nu e o rezolvare onorabilă, cu toate că el a cochetat cu social-democrații în perioade de crize și mai mari, când PNL, PSD și fondatorul Antenei3 proiectau puciuri pe fondul cărora l-ar fi adus în fotoliul de premier pe Iohannis.

În acest fel, președintele Iohannis ar închide cercul vicios al legăturilor sale politice, fără să se complice cu gesturile istorice.

Sabina Fati

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇