Cu un discurs extrem de slab și contradictoriu, președintele Klaus Iohannis a dat, de fapt, startul negocierilor informale pentru constituirea unei noi majorități.
Discurs slab pentru că el conținea o fractură logică. A început prin a zugrăvi o situație dramatică, reală de altfel, și a sfârșit prin a anunța primul pas oficial pentru abia săptămâna viitoare, cel mai devreme luni sau miercuri, pentru că marți președintele e din nou plecat din țară.
Dl Iohannis revine cumva la situația din decembrie, când a cerut o propunere de premier cu majoritate în spate:
„Trebuie să avem puțină răbdare să vedem cum negociază partidele. Este posibil să se înțeleagă în coaliția de centru dreapta și să vină cu o propunere. Asta aștept eu, ca președinte, să se înțeleagă și să îmi propună un nume. Dacă îmi vin cu o propunere, o voi accepta. Că este Orban, îl accept. Că este Cîțu, îl accept”, spunea pe 16 decembrie 2020 președintele Iohannis.
Dl Iohannis a dat practic startul căutării acestei majorități. Fără ca ea să existe, consultările erau doar ca să fie. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune, coincidență sau nu, că nu ar mai participa la așa ceva.
Grav este dacă președintele chiar nu are o soluție, deși tot ceea ce s-a întâmplat era absolut previzibil și, în bună măsură, generat de chiar obiectivul domniei sale de a scăpa de Ludovic Orban, și pasează responsabilitatea partidelor să o construiască.
Trist sau nu, moțiunea de cenzură este un act democratic, iar scorul record cu care a trecut cea de marți arată că guvernul însuși era într-o postură nedemocratică, adică într-o minoritate severă.
„Trebuie să găsim o soluție pentru că România trebuie guvernată și este momentul pentru decizii mature din partea politicienilor. Pentru a da timp partidelor să se întrunească în forurile interne și să vină cu o abordare matură, voi convoca consultări săptămâna viitoare”, a spus dl Iohannis.
Spunând că România trebuie guvernată, dl Iohannis nu lasă mari șanse pentru varianta anticipatelor. Cel mai rău ar ieși din ea PNL.
La fel de adevărat e că la nivelul de degradare a vieții politice, decât o târâiala din scandal în scandal încă trei ani este posibil ca ea să fie totuși varianta preferabilă de reset.
Care ar putea fi soluțiile? Teoretic patru: refacerea coaliției cu USR, o nouă coaliție PSD-PNL, guvern minoritar PNL, guvern de tehnocrați.
Guvernul minoritar mi se pare soluția cel mai puțin viabilă. Ea presupune, la fel ca oricare învestire, o majoritate, care nu poate fi decât la vedere cât timp votul la vedere a devenit o tradiție pentru cei care vor să fie expliciți. Susținerea nu poate veni decât de la ceilalți. Și dacă tot votezi învestirea, deci asumi responsabilitatea pentru guvern, de ce să nu faci parte din el cu avantajele aferente?
În plus, un guvern minoritar este unul cu marjă foarte mică de manevră, incapabil să inițieze mari reforme tocmai când e nevoie de ele pentru PNRR și obligat să-și negocieze cu concesii mari fiecare vot în Parlament.
Guvernul tehnocrat este cam în aceeași situație, după cum am văzut în 2016. El e viabil numai ca punte, cu cât mai mică, cu atât mai bine, către alegeri. Altfel e condamnat la eșec. Trei ani cu guvern de tehnocrați sunt de neconceput.
Rămân așadar cele două variante de majorități.
Ce au în comun este că sunt imposibile cu Florin Cîțu premier și cred că președintelui ar trebui să-i fie clar acest lucru. Cum ar putea PSD să-l voteze pe Superman pe care l-a și portretizat într-o sinistră baltă de sânge? Cum ar mai putea USR să-l accepte după tot ce s-a întâmplat și rostit?
Iar discursul din Parlament al dlui Cîțu, pe alocuri delirant, a fost parcă menit să incendieze toate punțile domniei sale. Și poziția dlui Cîțu este șubrezită și de aripa Orban din PNL. Nici macar tot partidul nu-l va susține.Așadar, este practic imposibil ca dl Cîțu să poată alcătui o majoritate.
Ar putea fi necesitatea evacuării dlui Cîțu un motiv pentru care președintele a lăsat un spațiu de respirație PNL. Renunțarea la președintele tocmai ales, fix pe argumentul că e premier, trebuie digerată fără ca președintele să fie privit de PNL ca un țepar sau un perdant în chestiunea Cîțu-premier.
Privilegiată ar trebui să fie coaliția cu USR și UDMR pentru a nu-l obliga pe președinte la o reevaluare a PSD, ani de zile tintă predilectă și nu numai cu Dragnea în frunte.
Așadar, aș putea citi atacul de marți al președintelui Iohannis la USR într-o cheie de punere la punct a useriștilor care să înceapă să se teamă că vor rămâne în Opoziție, ceea ce nu chiar toți își doresc, și să zgârie la ușă. Să nu uităm că ar urma niște negocieri de refacere a coaliției, pentru program, pentru împărțirea ministerelor, unde nu cred că dl Iohannis își dorește ca useriștii să se așeze ca învingători, ci mai degrabă ca iertați.
Asta nu înseamnă că alianța PNL – PSD trebuie cu totul exclusă, dacă USR va pune condiții prea mari.
Deja dna Firea s-a grăbit să vestească o majoritate responsabilă și să sugereze că PSD a ridicat coada. Dnei Firea îi place să împartă, după cum îi place să vestească primarilor faptul că va fi ceva de împărțit. Ca să-i revină lui Marcel Ciolacu ingrata misiune de a le spune primarilor PSD, flămânzi ca orice primari, că le refuză așezarea la masă.
Singurul motiv pe care îl poate invoca președintele pentru o alianță PSD-PNL este majoritatea pentru modificarea Constituției, argument nu neapărat de neglijat, dar extrem de riscant.
Calitatea actualilor aleși e atât de proastă încât, vorba lui Valeriu Stoica, mai bine o Constituție imperfectă, ca acum, decât ceea ce poate genera o asemenea majoritate.
Marea problemă ar fi aici cine dă premierul, pentru că PSD nu își poate permite să participe la o guvernare condusă de un partid mai mic. „Cum să meargă PSD într-un guvern în care premierul să fie USR sau PNL? Imposibil așa ceva! Asta chiar o exclud”, a spus Sorin Grindeanu într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
Așadar, consultările au început, președintele cere majoritate până săptămână viitoare, când vor avea loc consultările formale.
Mai multe informații despre căderea Guvernului Cîțu:
