Ceea ce era de așteptat s-a produs: moțiunea a trecut. Spectaculos, cu zero contra și zero abțineri. A învins PSD, au învins extremiștii, a învins și USR, fericită că s-a răfuit, în sfârșit, cu Florin Cîțu.
Ciudată fericire: nu văd că ar mai avea USR șanse să intre în vreo guvernare până pe la sfârșitul deceniului. Cu cine să guverneze? Singură, n-are șanse nici până la sfârșitul secolului, PNL suflă în iaurt când aude de USR, pe domnul Cioloș nu-l văd înfrățindu-se cu PSD, în cazul când acesta apucă vreo guvernare, iar de extremiști se feresc toți ca de ceva urât mirositor și molipsitor.
Dar PSD are motive să fie fericit, după succesul moțiunii sale? PSD nu dorește să intre în Guvern. Deși președintele nu pare să pună preț pe lupul care și-a schimbat deodată părul, ar putea să-i mai dea încă o șansă. Dar are PSD interesul să preia o guvernare dificilă, pe vremuri de pandemie și când nimeni n-ar putea guverna fără să-și erodeze credibilitatea?
Nu are niciun interes. De aceea, nu intenționează să propună un premier și lansează insistent opțiunea anticipatelor. Anticipate înseamnă un proces complicat, capabil să adâncească tulburarea deja creată, iar varianta cu o guvernare tehnocrată, cu sarcini limitate și numai pentru pregătirea alegerilor anticipate, seamănă mai mult a improvizație decât a scenariu gândit temeinic.
Guvern cu sarcini limitate, când? În plină pandemie! În momentul când țara are nevoie mai mult ca oricând de o guvernare fermă, capabilă să conducă în condiții grele, cu care nu s-a mai confruntat niciun alt guvern, din 1989 încoace.
Ciudat, tot mai ciudat. PSD, care a gestionat demiterea Guvernului prin moțiune e cenzură, nu are interesul să preia guvernarea, dar nici nu-i vine să o lase altora. Și, atunci, pentru salvgardarea propriului interes, PSD lansează ideea anticipatelor, cea pe care o respingea cu atâta înverșunare cu nici doi ani în urmă.
Guvern de tehnocrați? Asta înseamnă un nou guvern Cioloș, susținut de PSD la vot, dar aspru acuzat ulterior, pentru ca, pe fondul acuzațiilor, să-și mai mărească PSD o anumită credibilitate în sondaje.
Dar interesul național? Are țara nevoie de instabilitatea, inerentă lungii perioade de pregătire a alegerilor anticipate, după dizolvarea Parlamentului și inerentă campaniei electorale?
Este vizibilă lupta domnului Ciolacu pentru a-și susține numai propriile interese de partid, în detrimentul evident al celorlalte partide și, mai ales, al interesului național.
Pe scurt, PSD și domnul Ciolacu personal au interesul să lungească starea de instabilitate deja începută, promițând că ar susține un guvern tehnocrat, până la respectivele alegeri. De unde va susține Guvernul domnul Ciolacu, când Parlamentul este dizolvat?
Poate că domnul Ciolacu nu-și dă seama, dar, în varianta domniei sale, dizolvarea Parlamentului vine în aceste vremuri de pandemie și când statele din UE demarează acțiunea PNRR cu guverne cât mai stabile, cât mai responsabile și cât mai aplicate. Fiecare se căznește să acționeze încă din acest an 2021 și să demareze cât mai multe, ca să nu piardă fonduri alocate de UE. Dizolvarea Parlamentului contravine interesului național.
Astăzi mai mult ca oricând interesul național înseamnă stabilitate, nu dizolvarea Parlamentului, cu riscul de a urma haosul. Are nevoie țara de așa ceva, domnule Ciolacu?
Din fericire, înainte de a se ajunge la asemenea momente critice, președintele țării are capacitatea să stopeze derapajul spre haos. Voi cita din articolul 89 din Constituție, care permite, numai in extremis, evoluție dorită de PSD:
Art. 89. După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Am subliniat acel „poate”, care îi permite președintelui să dizolve Parlamentul, dar, în același timp, îi acordă posibilitatea să nu dea curs unei asemenea măsuri.
Deci ce ar putea face președintele, în cazul când consideră că nu este oportună dizolvarea? Simplu, poate proceda constituțional, continuând consultările, nominalizând numele unui nou premier, ori de câte ori va fi necesar, până când acesta la fi acceptat.
Amenințarea unora că nu s-ar prezenta la consultări mi se pare grotescă și profund neconstituțională. Căci, dacă președintele este obligat, în anumite condiții, să cheme partidele parlamentare la consultări, este evident că acestea sunt la fel de obligate să se prezinte.
Neprezentarea înseamnă o încercare de a influența voința președintlui cu propriul interes de partid al cuiva. Este asta cumva în interesul național, adică al nostru, al românilor, domnule Ciolacu?
Dar prefer să nu prefigurez instabilitatea și haosul subsecvent pe care ni le pregătește cu sânge rece și premeditat șeful Opoziției, hotărât să culegă singur toate roadele moțiunii de cenzură, aprobată de Legislativ. Totul poate fi salvat încă în fașă de președintele Iohannis, care are ocazia să se debaraseze de Florin Cîțu.
Iar Cîțu își merită soarta, fiind de cel puțin trei ori vinovat:
- a încălcat cele convenite în alianță, revocând doi miniștri, în stil autocrat și fără a se consulta cu nimeni.
- și-a creat oprobiul multora, atunci când a organizat un congres în prezența a 5.000 participanți, fără jenă pentru faptul că altora li se interzice să se organizeze în adunări de peste 100-200 persoane.
- în timp ce țara este lovită de un nou val al pandemiei, prim-ministrul țării și-a permis să dea prioritate numai propriei campanii electorale interne din partid, în propriul interes de a-și adjudeca șefia organizației.
Dacă președintele va nominaliza o altă persoană în fruntea Guvernului, s-ar putea ca întregul conflict care a cuprins clasa politică să se stingă brusc. Și iată de ce:
- USR s-a arătat dispus să revină în alianță, cu un alt premier decât Florin Cîțu.
- Refacerea alianței înseamnă refacerea majorității parlamentare, tulburată numai de acțiunile premierului Cîțu.
- Restabilirea majorității (destul de stabilă până la apariția conflictului) face posibilă guvernarea cu actuala alianță PNL-USR-UDMR, până la alegerile la termen – 2024.
De ce n-ar alege președintele acest scenariu, singurul capabil să refacă stabilitatea pe scena guvernării în România? Refuz să cred că PNL n-ar avea pe cine propune, în acord cu președintele, așa cum comentează unii analiști.
Dacă, totuși, liberalii n-ar fi în stare să propună o persoană notorie și credibilă, nimic nu l-ar împiedica pe președinte să nominalizeze un premier din alt partid. În cercurile USR a și început să circule un nume: Dacian Cioloș. N-ar fi de neglijat, dar mi se pare contraproductivă erodarea unei personalități care tocmai și-a redobândit nivelul de credibilitate.
Teoretic, ar putea propune și UDMR, căruia nu-i lipsesc personalități meritorii. Singura rezervă este legată de ponderea mică a reprezentării în Parlament, ceva aproape de pragul de 5%. Un asemenea premier ar fi vulnerabil în Parlament.
Cred însă că am mers prea departe cu scenariile. Ar fi nepermis pentru PNL să nu poată avansa un nume, în afară de Cîțu și de Orban. Ar fi jenant și pentru președinte să constate că, în partidul său de suflet, nu există personalități meritorii, capabile și dornice să guverneze în aceste zile grele.
Nu știu ce ascunde președintele în recenta declarație, privind chiar viitoarele consultări: „Pentru a da timp partidelor politice să se întrunească în forurile interioare, voi convoca consultări abia săptămâna viitoare”.
Citesc printre rânduri o acuză din partea președintelui la adresa acțiunilor pripite, care au generat criza. Și parcă-parcă îl văd vizat pe Florin Cîțu.
Oare încearcă domnul Iohannis să se obișnuiască la gândul că Florin Cîțu trebuie scos din joc? Poate da, poate nu, vom afla abia săptămâna viitoare.
Citeşte şi:
