Nu mai e niciun pat liber la ATI pentru pacienţii Covid în toată ţara

Nu mai e niciun pat liber la ATI pentru pacienţii Covid în toată ţara

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, că nici în judeţe şi nici în Bucureşti nu mai sunt paturi ATI libere pentru pacienţii bolnavi de Covid, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.

„În data de 5 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.453 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 313 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

ADVERTISING

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 130 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19, dintre care 55 sunt în Bucureşti. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale", a transmis Grupul de Comunicare Strategică.  

Astfel, 1.480 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.  

"Atât la nivel national, cât şi în Municipiul Bucureşti nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2", a precizat sursa citată.  

ADVERTISING

Conform GCS, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.  

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", explică sursa citată.

ADVERTISING

Citește mai multe despre situația cauzată de COVID în România:



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇