Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată în Republica Moldova. Riscă amendă sau închisoare

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată în Republica Moldova. Riscă amendă sau închisoare

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) din Republica Moldova l-a trimis în judecată pe fostul deputat PSD Cristian Rizea, care a primit cetăţenia moldovenească prin procedura de recunoaştere a cetăţeniei, în anul 2017.

Potrivit unui comunicat PCCOCS, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat acesta a inclus informaţii care nu corespund realităţii, informează miercuri deschide.md.

"Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicţia de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova. Totuşi, la acel moment, învinuitul cunoştea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autorităţile judiciare române şi că avea statut de inculpat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, fapt care nu i-ar fi permis obţinerea cetăţeniei.

ADVERTISING

Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe", se arată în comunicat.

ADVERTISING

Cristian Rizea nu-şi recunoaşte vina pentru cele imputate. Potrivit legii, infracţiunea pentru care este învinuit se pedepseşte cu amendă de până la 47.500 lei moldoveneşti (2.242 euro) sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii şi de a exercita o anumită activitate pe o perioadă de până la 5 ani.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇