Procurorii au stabilit că fostul deputat Cristian Rizea a obţinut ilegal cetăţenia Republicii Moldova

Procurorii au stabilit că fostul deputat Cristian Rizea a obţinut ilegal cetăţenia Republicii Moldova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii moldoveni au ajuns la concluzia că în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea au fost comise presupuse ilegalităţi de natură penală, respectiv fals în declaraţii.

Conform unui comunicat al Procuraturii Generale, prin avizul Agenţiei Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetăţean al Republicii Moldova, în condiţiile în care prin sentinţa din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta a fost judecat şi condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, informează miercuri deschide.md.

ADVERTISING

"Precizăm că, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente şi anume că începând cu anul 2015 deţinea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaştere ar fi dus la respingerea cererii.

În cadrul investigaţiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetăţeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinţei instanţei de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală", se arată în comunicatul PG.

ADVERTISING

Riscă închisoare de până la un an

Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pentru fals în declaraţii, care, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, se pedepseşte cu o amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe o perioadă de cel mult cinci ani.

La 3 noiembrie, preşedintele Igor Dodon i-a anulat cetăţenia moldovenească acordată lui Cristian Rizea. În aceeaşi zi, poliţia a anunţat că Rizea a fost reţinut şi audiat.

A doua zi, Ministerul român al Justiţiei anunţa că le-a trimis autorităţilor din Republica Moldova o cerere de extrădare a fostului deputat Cristian Rizea. Pe 6 noiembrie, Judecătoria Chişinău a emis mandat de arest pe numele lui Cristian Rizea.

ADVERTISING

Potrivit unimedia.info, Cristian Rizea a reacţionat. ”Dragi români, infractorii pe care îi devoalez au plătit milioane de euro mafiei politice din Moldova condusă de Igor Dodon şi Vladimir Plahotniuc pentru a retrage în mod abuziv cetăţenia Republicii Moldova. Mă voi lupta în instanţă aici la Chişinău şi sper cu ajutorul vostru şi al lui Dumnezeu să pot reuşi”, a declarat Rizea.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇