România a cerut extrădarea fostului deputat PSD Cristian Rizea din Republica Moldova

România a cerut extrădarea fostului deputat PSD Cristian Rizea din Republica Moldova
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Justiţiei a anunţat că a trimis, miercuri, o cerere autorităţilor din Republica Moldova având ca obiect extrădarea fostului deputat Cristian Rizea, care are de executat în România o condamnare de 4 ani şi 8 luni închisoare.

Potrivit unui comunicat al MJ, la data de 25 aprilie 2019, Ministerul Justiţiei a formulat cererea de extrădare din Republica Moldova a lui Cristian Rizea, în vederea executării în România a unei pedepse de 4 ani şi 8 luni, aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2019.

Conform MJ, această cerere a fost trimisă, la data de 3 mai 2019, Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova.

Pe 7 iunie 2019, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a transmis o adresă Ministerului Justiţiei din România, prin care a informat că nu poate fi iniţiată procedura de extrădare, întrucât Cristian Rizea este şi cetăţean al Republicii Moldova.

ADVERTISING

Cererea MJ, după ce Igor Dodon i-a retras lui Rizea cetăţenia

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a transmis, miercuri, o scrisoare Ministerului Justiţiei din România, prin care informează că, prin decretul preşedintelui Republicii Moldova din 2 noiembrie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 285 din 3 noiembrie 2020, i-a fost retrasă cetăţenia moldoveană lui Cristian Rizea.

MJ susţine că a transmis miercuri în Republica Moldova o cerere de extrădare, după ce preşedintele Igor Dodon i-a retras lui Rizea cetăţenia acestei ţări.

"În consecinţă, astăzi, 04.11.2020, Ministerul Justiţiei din România a procedat în conformitate cu prevederile legale aplicabile, precum şi cu respectarea cadrului juridic multilateral (la nivelul Consiliului Europei - Convenţia Europeană de extrădare din 1957), a întocmit şi transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetăţeanului român Cristian Rizea, în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ADVERTISING

Cererea este însoţită de documentele prevăzute de instrumentul juridic internaţional aplicabil menţionat.

Termenele şi modalitatea de soluţionare a cererii sunt supuse legislaţiei statului solicitat, în speţă, legislaţia Republicii Moldova", spune MJ.

Deputatul PSD a luat 300.000 de euro pentru a interveni la RAAPPS și la Primăria Chiajna

În martie 2019, fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Rizea era acuzat că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

ADVERTISING

Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇