Doctorii reclamă că 35% dintre cabinete sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni. 11.000 de medici de familie îngrijesc 18 milioane de pacienţi

Doctorii reclamă că 35% dintre cabinete sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni. 11.000 de medici de familie îngrijesc 18 milioane de pacienţi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Colegiul Medicilor din România acuză Casa Naţională de Asigurări de Sănătăte de lipsă de inters în negocierea Contratului-cadru pentru perioada 2021 – 2022, anunţând că s-au alocat trei ore de discuţii pentru parcurgerea a 168 de pagini.

În plus, reprezentanţii Colegiului Medicilor reclamă ”lipsa de asumare” din partea reprezentanţilor CNAS.

”Viitorul activităţii medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore”, au transmis medicii, care au precizat că 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni, iar 11.000 de medici de familie îngrijesc 18 milioane de români.

”Colegiul Medicilor din România (CMR), forul reprezentativ al profesiei medicale din ţară, a fost invitat astăzi, 29 martie 2021, la o negociere cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe marginea viitorului Contract-cadru (CoCa) 2021-2022.

ADVERTISING

Pentru procesul de negociere cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România a fost alocat un interval unic de timp, de 3 ore, pentru parcurgerea a 168 de pagini de contract destinate organizării activităţii medicale din asistenţa medicală primară, ambulatoriu, spital, asistenţa medicală de urgenţă, îngrijirile la domiciliu, acordarea îngrijirilor palliative

(…) Din nefericire, echipa CNAS nu a dat dovadă de interes pentru negocieri, iar aproape la fiecare chestiune ridicată, răspunsul echipei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost «Am notat, vom analiza»”, a transmis, luni, Colegiul Medicilor din România.

Medicii reclamă o echipă CNAS fără deschidere la argument

Medicii reclamă că ”timpul insuficient alocat discuţiilor privitoare la viitorul sistemului medical din România nu a permis parcurgerea tuturor prevederilor contractuale”.

ADVERTISING

”Din punctul de vedere al CMR, negocierile nu au decurs aşa cum ar presupune în mod firesc o relaţie contractuală între doi parteneri cu drepturi egale.

Lipsa de asumare a unor decizii ferme referitoare la modificările solicitate de către CMR, care ar fluidiza traseul pacientului în sistemul medical românesc şi ar reduce birocraţia zdrobitoare existentă în acest moment, a contribuit la epuizarea rapidă a celor 3 ore alocate negocierilor.

Echipa CMR a întâlnit o echipă CNAS fără deschidere la argument sau la negocieri, care a lăsat impresia că doreşte un contract de adeziune, nu un contract civil între două părţi cu drepturi şi obligaţii egale”, au mai transmis medicii.

Medicii apreciază că ar mai fi necesare întâlniri cu reprezentanţii CNAS.

”Subliniem faptul că, la momentul actual, peste 45.000 de medici din toate specialităţile îşi desfăşoară activitatea şi sunt impactaţi conform prevederilor acestui Contract-cadru, care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate.

ADVERTISING

Precizăm că CNAS a elaborat unilateral acest contract pentru perioada 2021-2022, fără consultarea prealabilă a Colegiului Medicilor din România, aşa cum este prevăzut legal”, au mai trasmis medicii.

Revendicările medicilor

CMR a transmis că, în vederea eficientizarii şi optimizării serviilor medicale acordate pacientilor s-a solicitat:

1.      Plata capitaţiei la înscrişi

Lista pacienţi:  minim 800 înscrişi

Lista pacienţi:  optim 1.800 persoane înscrise 

 2.      Procent per capita (PC) 50% : per serviciu (PS) 50%   

Situaţie actuală:

- 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în viitoarele 6 luni

 - fenomenul îmbătrânirii populaţiei medicale: >25% dintre medicii de familie au peste 60 de ani, >5% au peste 65 ani

- 340 localităţi fără medic de familie

- >2000 de medici de familie lipsă în sistem

- vânzări de praxis pentru că nu se pot susţine financiar (plata asistenţi medicali, utilităţi, echipamente de protecţie)

3.    Reducerea penalităţilor pentru medici (control administrativ: CNAS, control act medical: CMR)

4.    Prevenţia primară: Gravida şi lauza neasigurate trec în pachet de baza 

5.    Debirocratizare: formulare electronice pentru concedii medicale, reţete de orice tip, inclusiv TAB III, reţete oncologice, bilete de trimitere, analize, Scrisoare Medicală, SIUI funcţional cu validări pacienţi în timp real  

6.    Prescriere medicaţie: Reţeta simplificată:  cod boală, DCI, doză, nr. zile, administrare. Se elimina: liste, procente compensare (probleme SIUI)

7.    În  ultimii 20 de ani medicii de familie nu au avut vacanţe mai mult de 5 zile/an, ceea ce conduce la sindromul de burn-out, nu există posibilitatea de a te îmbolnăvi, de a naşte copii etc pentru că lipsesc înlocuitorii.

”11.000 medici de familie îngrijesc 18.000 000  de români=asistenţă medicală de prim contact=Zidul în faţă spitalelor”, au mai transmis medicii.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇