Ziua 34 în Golf Trump vede războiul ca „o investiție” pentru viitor. Protocol pentru Ormuz. Avertisment de foamete. Austria refuză SUA

<span style="color:#990000;">Ziua 34 în Golf</span> Trump vede războiul ca „o investiție” pentru viitor. Protocol pentru Ormuz. Avertisment de foamete. Austria refuză SUA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 34 a războiului din Orientul Mijlociu începe cu un contrast puternic între discurs și realitate. De la Washington, Donald Trump vorbește despre un final „foarte aproape” și despre obiective „aproape finalizate”. Amenință însă explicit că, în lipsa unui acord, SUA vor distruge infrastructura energetică a Iranului.

Tonul este unul de forță – „avem toate cărțile” – dar și de justificare strategică, conflictul fiind prezentat ca „o investiție” pentru viitor.

Armata americană a anunțat că, de la începutul conflictului, nu mai puțin de 12.300 de ținte au fost lovite în Iran. Azi a fost lovit Institutul Pasteur, fondat în 1920, considerat pionier în dezvoltarea vaccinurilor și prevenirea bolilor infecțioase.

În paralel, Iranul continuă nestingherit cu salve de rachete asupra Israelului. A lovit inclusiv o grădiniţă. În plus, imagini neconfirmate oficial indică un posibil impact al unei rachete iraniene în apropierea bazei Flotei a 5-a a SUA din Bahrain.

Culmea zilei este că Iranul transmite un mesaj de dialog către populația americană.

Iar controlul Iranului asupra strâmtorii Ormuz devine tot mai clar, cu taxe impuse navelor și trafic redus drastic, ceea ce amplifică șocul energetic global. Piețele reacționează nervos, cu petrolul din nou peste 100 de dolari.

Iranul pregătește un acord cu Omanul pentru supravegherea traficului şi după încheierea conflictului.

Emmanuel Macron a respins ideea unei acțiuni militare pentru securizarea zonei, aşa cum a cerut Trump, considerând această soluţie „nerealistă”, pentru că ar expune navele NATO la atacuri iraniene.

Tot azi aflăm că Austria a refuzat toate cererile SUA de survol militar al teritoriului său, invocând neutralitatea sa, declarată încă din 1955.

ADVERTISING

Închiderea Strâmtorii Ormuz poate provoca o criză alimentară globală mai gravă decât șocul cerealelor din 2022. Pe aici trece circa 30% din comerțul global de îngrășăminte, iar lipsa acestora în următoarele săptămâni va afecta semănatul în regiuni precum Africa de Est și Asia de Sud, provocând foamete și malnutriție începând cu luna iunie.

Spotmedia.ro vă ține la curent, și în ziua 34, cu cele mai importante informații despre războiul din Orientul Mijlociu:

  • Trump şi podul - Donald Trump a publicat imagini cu un atac asupra unui pod important din apropierea Teheranului, sugerând că își asumă responsabilitatea și avertizând că vor urma noi lovituri, dacă Iranul nu acceptă un acord „înainte să fie prea târziu”. Podul B1, situat între Karaj și Teheran, a fost lovit de două ori, potrivit televiziunii de stat iraniene, iar primul atac s-a soldat cu victime civile. În timp ce Iranul a acuzat „inamicul americano-sionist”, armata israeliană a declarat că nu are informații despre acest atac, scrie The Guardian.
  • Protocol pentru Ormuz - Iranul a anunțat că pregătește un protocol, împreună cu Omanul, care să supravegheze traficul maritim prin strâmtoarea Ormuz, fără a impune restricții, ci pentru a asigura o mai bună gestionare a navelor. Potrivit oficialilor iranieni, documentul este încă în lucru și va fi negociat ulterior cu partea omană, după încheierea conflictului actual cu SUA și Israel. Omanul nu a confirmat încă existența unor negocieri oficiale.
  • Austria îl refuză pe Trump - Austria a respins toate solicitările Statelor Unite de a folosi spațiul său aerian pentru operațiuni militare legate de conflictul din Orientul Mijlociu. „Au existat într-adevăr cereri şi acestea au fost respinse încă de la început”, a declarat pentru AFP colonelul Michael Bauer, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Austria, precizând că „de fiecare dată când este vorba de o ţară în război, cererea este respinsă”. Austria este o ţară neutră din 1955 şi este înconjurată la nord, sud şi est de state membre NATO, iar la vest se află Elveţia, de asemenea neutră. Atât Elveţia, cât şi Italia şi Spania au luat decizii similare recent, spre supărarea lui Donald Trump.
  • Atac la grădiniţă - Un atac cu rachete în Nahariya, în nordul Israelului, a provocat prăbușirea unei părți a acoperișului unei grădinițe, împrăștiind resturi și rănind un copil, în timp ce o clădire rezidențială din apropiere a fost, de asemenea, avariată. Șase echipe de pompieri au intervenit pentru a căuta supraviețuitori în grădiniță și în apartamentele afectate. În aceeași zi, mai multe rachete au fost lansate asupra altor zone din nordul Israelului, rănind două persoane și provocând daune suplimentare.
  • Avertisment de foamete - Comitetul Internațional pentru Salvare (IRC) avertizează că închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz ar putea provoca o criză alimentară globală mult mai gravă decât șocul alimentar provocat de războiul din Ucraina din 2022, cu o fereastră de timp foarte scurtă pentru a preveni o creștere bruscă a foametei până în iunie. Spre deosebire de criza din Ucraina, care a afectat în principal exporturile de grâu printr-un singur coridor, blocarea Strâmtorii Ormuz limitează simultan aprovizionarea cu combustibili, îngrășăminte, gaz lichefiat și gaz pentru gătit, precum și transportul medicamentelor și alimentelor terapeutice către zonele de criză. David Miliband, președintele IRC, a declarat că „fereastra pentru a evita o criză alimentară globală masivă se închide rapid”. Strâmtoarea Ormuz gestionează circa 30% din comerțul global de îngrășăminte, iar lipsa acestora în următoarele săptămâni va afecta semănatul în regiuni precum Africa de Est și Asia de Sud, provocând foamete și malnutriție începând din perioada pre-recoltei, în jurul lunii iunie. Țările vulnerabile precum Sudan, Kenya, Somalia, Bangladesh și Iordania vor fi cele mai afectate.
  • Lovitură la un institut de sănătate mai vechi de 100 de ani - Forțele americane și israeliene au lovit unul dintre principalele institute de cercetare în domeniul sănătății din Iran, Institutul Pasteur, considerat un „stâlp centenar” al sănătății globale în regiune. Hossein Kermanpour, șeful centrului de informații al Ministerului Sănătății din Iran, a calificat atacul drept o „lovitură directă asupra securității internaționale a sănătății”. Institutul, înființat în 1920, este cel mai vechi centru de sănătate publică din Iran, cunoscut pentru cercetările și dezvoltarea de vaccinuri și măsuri de prevenire a bolilor infecțioase, scrie CNN.
  • Macron îl atacă pe Trump - Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a respins ideea unei acțiuni militare pentru securizarea zonei, considerând-o „nerealistă” și avertizând că ar expune navele NATO la atacuri iraniene. Potrivit acestuia, stabilizarea situației ar putea fi realizată doar „în coordonare cu Iranul”, după un eventual armistițiu. În plus, el l-a criticat dur pe Donald Trump, acuzându-l că subminează NATO prin declarații care pun sub semnul întrebării angajamentul Statelor Unite față de alianță. Detalii AICI
  • SUA anunţă peste 12.300 de ținte lovite în Iran - Armata americană anunță o intensitate fără precedent a operațiunilor: peste 12.300 de ținte au fost lovite de la începutul conflictului. Potrivit CENTCOM, peste 155 de nave au fost avariate sau distruse. „Forțele lovesc ținte pentru a dezmembra aparatul de securitate al regimului iranian”, au transmis oficialii americani. În paralel, Israelul spune că a efectuat peste 800 de lovituri.
  • Teheranul pregătește armata pentru un posibil atac terestru al SUA - Șeful armatei iraniene, Amir Hatami, le-a cerut militarilor să fie pregătiți pentru orice scenariu, inclusiv o intervenție terestră americană. „Niciun soldat inamic nu ar trebui să supraviețuiască, dacă adversarii încearcă o operațiune terestră”, a transmis acesta. Declarația vine pe fondul temerilor că SUA ar putea pregăti o nouă fază a conflictului.
  • Summit internațional pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz - Marea Britanie găzduiește un summit virtual cu aproximativ 35 de state, pentru a găsi soluții de redeschidere a strâmtorii. Premierul Keir Starmer insistă că prioritatea este reducerea costului vieții și evitarea escaladării. Ruta este esențială pentru transportul global de petrol și gaze, fiind practic blocată de Iran.
  • Iran: Războiul continuă până la „capitularea definitivă” a inamicului - Armata iraniană transmite un mesaj dur, contrazicând estimările lui Donald Trump privind finalul rapid al conflictului. Un purtător de cuvânt a declarat că războiul va continua până la „capitularea și regretul permanent al inamicului” și a avertizat asupra unor acțiuni „mai distrugătoare” în perioada următoare.
  • SUA avertizează: risc iminent de atacuri în Irak - Ambasada SUA în Irak le cere cetățenilor americani să părăsească imediat țara, invocând riscul unor atacuri în următoarele 24–48 de ore. Potrivit avertismentului, miliții pro-iraniene ar putea viza interese americane la Bagdad. Oficialii susțin că autoritățile irakiene nu pot preveni astfel de atacuri.
  • Critici dure în SUA după amenințările lui Trump - Un important grup musulman din SUA a condamnat declarațiile lui Donald Trump privind bombardarea Iranului „înapoi în epoca de piatră”. Organizația CAIR a calificat afirmațiile drept „anti-musulmane, rasiste și dezumanizante” și a susținut că vizarea infrastructurii civile ar constitui o crimă de război.
  • Iranul impune o „taxă de trecere” în Ormuz - Iranul a instituit un control de facto asupra traficului din strâmtoarea Ormuz, transformând ruta într-un coridor cu acces selectiv și taxe impuse navelor. Potrivit CNBC, vasele sunt redirecționate prin apropierea insulei Larak, unde sunt verificate de Gardienii Revoluției. „IRGC-ul iranian a impus în Strâmtoarea Ormuz un regim de facto de tip «barieră de taxare»”, arată Lloyd’s List Intelligence. Navele formează cozi pentru aprobare, iar unele au fost întoarse din drum. Cel puțin două au plătit taxe în yuani chinezești.
  • Petroliere blocate la intrarea în strâmtoare - Zeci de petroliere sunt oprite de o parte și de alta a strâmtorii Ormuz, în așteptarea unei soluții. Datele de trafic arată nave staționare în largul Emiratelor Arabe Unite și Omanului. Aproximativ 25% din petrolul transportat pe mare la nivel global trece prin această zonă.
  • Două atacuri asupra Israelului în câteva ore - Armata israeliană anunță că a identificat rachete lansate din Iran spre teritoriul său, iar sistemele de apărare „operează pentru a intercepta amenințarea”. Este al doilea atac în doar câteva ore, potrivit autorităților de la Tel Aviv. Poliția a intervenit în mai multe zone din centrul Israelului, unde ar fi fost lovite cel puțin nouă locuri. Patru persoane au fost rănite ușor, iar presa israeliană indică utilizarea munițiilor cu fragmentare, care produc pagube pe suprafețe extinse.
  • Explozie lângă baza Flotei a 5-a a SUA din Bahrain - Imagini apărute pe rețelele sociale ar arăta impactul unei rachete balistice iraniene în apropierea bazei Navale SUA din Bahrain, unde se află cartierul general al Flotei a 5-a americane. Potrivit informațiilor distribuite de conturi OSINT, atacul ar fi avut loc în capitala Manama, pe insula Awal, în Golful Persic. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile americane sau de cele din Bahrain. Dacă se confirmă, ar fi una dintre cele mai sensibile lovituri din ultimele zile, vizând direct o infrastructură militară strategică a SUA din regiune.
  • Fost ministru iranian rănit, soția ucisă - Kamal Kharazi, fost ministru de Externe al Iranului și consilier apropiat al conducerii de la Teheran, a fost grav rănit într-un atac americano-israelian, potrivit presei iraniene. Soția sa a fost ucisă. Considerat un politician moderat, Kharazi avertizase recent că războiul ar putea fi de durată și că nu există o soluție diplomatică imediată. Potrivit unor oficiali citați de presa americană, acesta lucra la canale de comunicare cu Washingtonul, inclusiv la o posibilă întâlnire cu vicepreședintele JD Vance.
  • Trump: „Avem toate cărțile. Ei nu au niciuna” - Președintele american Donald Trump susține că obiectivele principale ale SUA sunt „aproape finalizate” și că războiul va fi încheiat rapid. „Avem toate cărțile, iar ei nu au niciuna”, a declarat Trump. El a adăugat că „vom termina foarte repede, suntem foarte aproape” și a avertizat că SUA vor lovi Iranul „extrem de dur în următoarele două-trei săptămâni”. Deși afirmă că schimbarea de regim nu a fost un obiectiv, Trump susține că aceasta s-a produs deja, pentru că „toți liderii Iranului sunt morți”. Discursul lui Trump pe larg, AICI.
LIVE: President Trump addresses nation on Iran 9 ET
  • Amenințare directă: SUA ar putea distruge infrastructura energetică a Iranului - Donald Trump a transmis un avertisment explicit către Teheran, condiționând orice acord de oprire a conflictului. „Dacă nu va exista un acord, vom lovi foarte puternic fiecare centrală electrică a lor”, a spus liderul american. În același timp, el a promis că va duce la capăt misiunea „pentru care și-au dat viața” militarii americani uciși în conflict.
  • Trump: războiul, „o investiție reală” pentru generațiile viitoare - În discursul său, Trump a descris conflictul drept o investiție strategică pe termen lung. „Este o investiție reală pentru copiii noștri și pentru generațiile viitoare”, a spus el, susținând că SUA nu mai sunt amenințate de „spectrul șantajului nuclear”. El a adăugat că, după încheierea războiului, Statele Unite vor fi „mai sigure, mai puternice, mai prospere și mai mărețe ca niciodată”.
  • Prețul petrolului sare peste 100 de dolari după discursul lui Trump - Piețele au reacționat imediat la declarațiile liderului american: petrolul Brent a crescut de la 99 la 106 dolari pe baril. Trump a pus scumpirile „în întregime” pe seama Iranului, acuzând „atacuri teroriste aberante împotriva petrolierelor comerciale”. El a dat asigurări că majorarea prețurilor va fi „pe termen scurt” și a susținut că SUA nu depind de petrolul din strâmtoarea Ormuz.
  • Iranul face apel la dialog într-o scrisoare către americani - Președintele iranian Masoud Pezeshkian a transmis un mesaj conciliant, într-o scrisoare adresată direct poporului american. „Alegerea dintre confruntare și dialog este atât reală, cât și decisivă; rezultatul acesteia va modela viitorul generațiilor viitoare”, a spus el. Liderul iranian a subliniat că Iranul „nu a început niciodată un război”, dar s-a apărat de fiecare dată și a insistat că populația iraniană nu este ostilă altor națiuni.
  • Iranul salută poziția Marii Britanii de a rămâne în afara războiului - Ambasada Iranului la Londra a salutat decizia premierului Keir Starmer de a nu implica Marea Britanie în conflict. Diplomații iranieni au transmis că speră ca această poziție să fie menținută și au cerut ca teritoriul britanic să nu fie folosit pentru „atacuri și uciderea copiilor din Iran”. Declarația vine după ce Starmer a spus că interesul național cere evitarea escaladării.
  • Emiratele resping informațiile despre restricții pentru iranieni - Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a calificat drept „inexacte” informațiile privind restricții pentru cetățenii iranieni. Precizările vin după ce companii aeriene sugeraseră limitări de tranzit. Autoritățile din EAU insistă că comunitatea iraniană face parte din „țesutul social divers” al țării, în ciuda tensiunilor generate de conflict.
  • Rutte merge la Washington, pe fondul amenințărilor lui Trump la adresa NATO - Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua o vizită la Washington, într-un moment tensionat pentru alianță. Donald Trump a spus că ia în calcul retragerea SUA din NATO, criticând reacția aliaților la războiul din Iran și numind alianța un „tigru de hârtie”. Premierul britanic a reacționat, afirmând că NATO rămâne „cea mai eficientă alianță militară din lume”.
ADVERTISING