Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc cu 20% de la sfârşitul acestei săptămâni

Vacanţele pe litoralul românesc se ieftinesc cu 20% de la sfârşitul acestei săptămâni

Tarifele de cazare pe litoralul românesc scad cu 20%, începând cu 23 august, urmând ca de la sfârşitul ultimei luni de vară, camerele de hotel să se ieftinească în medie cu 40-50%, informează un comunicat de presă transmis joi de Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa (OPMCTA).

Conform sursei citate, din 23 august, prețurile vor fi următoarele, în Mamaia:

ADVERTISING
  • O cameră dublă într-un hotel de patru stele va putea fi închiriată cu preţuri pornind de la 400 de lei pe noapte
  • O cameră dublă într-un hotel de trei stele va avea tariful pe cameră începând de la 250 de lei pe noapte
  • O cameră dublă într-un hotel de două stele va avea prețuri ce pornesc de la 220 de lei

De la 1 septembrie, prețurile vor scădea iar și vor arăta astfel:

  • O cameră dublă într-un hotel de patru stele va putea fi închiriată cu preţuri pornind de la 242 de lei pe noapte
  • O cameră dublă într-un hotel de trei stele va avea tariful pe cameră începând de la 150 de lei pe noapte
  • O cameră dublă într-un hotel de două stele va avea prețuri ce pornesc de la 114 de lei.
ADVERTISING

"Vârful de sezon pe litoralul românesc se încheie în acest weekend, urmând ca din 23 august tarifele hotelurilor să scadă, în medie, cu 20%, fie că este vorba de structuri de cinci stele, de patru, de trei, de două sau de o stea.

Un alt prag de reduceri pe litoral va fi la 1 septembrie, când vacanţele vor fi cu 40-50% mai ieftine decât în acest moment. Sunt hoteluri ce practică chiar şi tarife mai mici decât acestea.

Prin programul 'Litoralul pentru toţi', care începe în septembrie, vor fi, de asemenea, tarife şi mai mici, însă pachetele care sunt scoase la vânzare includ sejururi de cinci nopţi", se arată în comunicatul OPMCTA.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇