Pasiunea care alimentează frumusețea

toader.paun

Jurnalist, Consultant digital

Toader Păun este un jurnalist cu peste 20 de ani de experiență în radio, presa scrisă și online, dar și în prezentarea unor evenimente de anvergură. A participat la transformarea digitală a unor importante stații de radio private, dar și la introducerea televiziunii publice în social media și accelerarea deschiderii către noile tehnologii digitale. În ultimii ani a fost realizatorul unor emisiuni radio populare de la Europa FM, post de radio al cărui director de programe a fost până în martie 2022. Coordonează dezvoltarea digitală a singurei platforme românești de combatere a fake news și a dezinformărilor, Veridica.ro, care are o echipă activă în statele din Europa Centrală și de Est. În calitate de director de comunicare al Zaga Brand, a participat la poziționarea agenției în topul celor mai vizibile online din România, potrivit monitorizărilor lunare ZeList. În prezent, este Senior Editor și responsabil de comunicare pentru revistele Biz și Haute Culture. Pasionat de călătorii și de oamenii cu povești capabile să-i inspire și pe alții, Toader Păun scrie și pe platformele proprii – demilioane.ro și campaniidemilioane.ro.

Vara aduce România în toate colțurile lumii în cel mai frumos mod cu putință: cu ajutorul frumosului. Am parafrazat sloganul ales de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – ”Frumusețe” – pentru că definește perfect ceea ce ne poate aduce cultura (re)descoperită.  

Pentru cei care nu au urmărit lucrurile bune cu care suntem contemporani, la București am avut parte de un Bookfest bogat. La Sibiu crește de aproape 30 de ani cel mai mare festival de teatru din Europa. La Cluj înflorește tot mai mult Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF, în timp ce la Iași a crescut din 2010 până acum un impresionant eveniment dedicat celebrării filmului românesc – Serile Filmului Românesc – SFR.

ADVERTISING

Ce au în comun cele trei evenimente, dincolo de filonul cultural, este pasiunea care le-a alimentat funcționarea. În spatele lor sunt oameni care au crezut cu tărie că pot schimba lumea și chiar au făcut asta. 

Din exemplele lor putem învăța cum orice obstacol poate să fie depășit și să dea naștere la ceva și mai bun, putem învăța cum voluntariatul modelează caractere și construiește personalități puternice și mai putem învăța cum oamenii buni au talentul de a aduce împreună mai mulți oameni buni.

Am avut plăcerea în urmă cu câteva zile să stau la o discuție cu directorul FITS, Constatin Chiriac. M-am oprit înainte să îi pun ultima întrebare dintr-un interviu și i-am mărturisit că sunt impresionat de dragostea și pasiunea cu care povestește despre ceea ce a construit și oamenii pe care i-a adus să lucreze împreună.

ADVERTISING

Am avut o remarcă similară și prin 2019. Și prin 2020. Și aparent mereu când m-am întâlnit cu el pentru alte interviuri. Am zâmbit cumva în sinea mea și mi-am zis că există o constanță a ”nebunilor frumoși”: dragostea și pasiunea cu care fac ceea ce fac și, mai ales, puterea de a transmite aceste valori și celor din jurul lor. 

”Toate perioadele astea grele ne-au învățat să găsim formule prin care miracolul - trăirea asta sublimă - să poată să fie dus mai departe, protejat și să fie anturat, nu de cârje, ci de instrumente care să-i dea prospețime. (…) Aducând miracolul azi, mâine, poimâine în fața spectatorului care nu are obiceiul să meargă la teatru, se produce o schimbare în el, după un număr de ani… sau de zile… sau de săptămâni: se duce să cumpere primul bilet și se întâmplă asta în festival de foarte multe ori”, mărturisea Constatin Chiriac într-un interviu pentru Europa Liberă.

ADVERTISING

Gândirea lui nu e singulară în lumea asta a ”nebunilor frumoși”, care luptă pentru idei pe care alții le cred imposibile, dar încăpățânarea și pasiunea celor puțini fac ca imposibilul să fie posibil.  

L-am cunoscut pe Andrei Giurgea, directorul Serilor Filmului Românesc, când încă era student și aduna în jurul lui mulți oameni ambițioși într-o asociație.

Acum face același lucru, dar la o scară mult mai mare. A reușit să construiască un nou festival de film într-o piață care părea că este ocupată total de TIFF. Frumusețea concurenței în diferite colțuri ale țării este că scoate la lumină și mai multă frumusețe. Arta reușește să ne alimenteze speranțele, să ne facă să evadăm din cotidian și din ”imposibil”. 

Când cunoști mai mulți oameni visători, alimentați de pasiune, viața pare mai plăcută. Dacă ne înconjurăm de știri cu vești rele, de bilanțuri triste, de concluzii alarmiste, pare cumva firesc să ne pierdem încrederea că mai putem face ceva. Dacă deschidem ochii și vedem că vara aduce, dincolo de un soare generos, foarte mult frumos în viețile noastre, parcă imposibilul pare posibil. Putem gusta din filme, din teatru, din muzică , din toate lucrurile frumoase! 

Apoi să ne alimentăm propriile vise! Pentru că dacă crezi suficient de mult în ceva, imposibilul devine posibil!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇