Un machiaj reușit, inspirat și elegant, depinde în mare parte și de culorile folosite. Pentru a face alegerea potrivită, îți oferim câteva sfaturi de care să ții cont atunci când îți achiziționezi produsele de machiaj.
Informația înseamnă putere, inclusiv atunci când vorbim de machiaj. De ce? Pentru că un machiaj inspirat, natural și elegant te face să fii încrezătoare în forțele proprii, puternică și elegantă.
Până să obții un astfel de rezultat, trebuie să știi ce produse să alegi, cum să le aplici, dar, mai ales, ce nuanțe ți se potrivesc. Iar în articolul de mai jos, îți vom spune ce alegeri să faci în materie de culori.
Determină culoarea pielii
Primul pas pentru alegerea culorilor potrivite pentru machiaj este să determini culoarea pielii. Există trei tonuri principale de piele: rece, cald și neutru.
Spre exemplu, subtonurile reci arată cel mai bine cu un fond de ten ce are tonuri similare. Același lucru este valabil și pentru subtonurile calde. Când alegi nuanțe calde pe tonuri reci sau invers, riști să arăți prea palidă sau prea roșiatică. În ceea ce privește fondul de ten, testează-l de-a lungul maxilarului și vezi care nuanță se blenduiește perfect.
Pentru blush, alege palete în nuanțe pământii și aurii dacă ai un ton cald și palete cu nuanțe roz trandafirii pentru un ton rece.
Ține cont și de calitatea produselor alese. Spre exemplu, poți opta pentru cele de la Estee Lauder, pe care le găsești în diferite nuanțe, iar calitatea superioară va contribui la obținerea rezultatului dorit.
Alege culorile în funcție de forma feței
Forma feței tale poate influența, de asemenea, culorile pe care le alegi pentru machiaj. De exemplu, dacă ai o față rotundă, poți folosi umbre și iluminatoare pentru a crea un efect de îngustare. Pentru a obține acest efect, poți folosi o nuanță mai întunecată în partea inferioară a obrajilor și o nuanță mai deschisă în partea superioară.
Optează pentru culori care-ți scot în evidență forma ochilor și culoarea irisului
Culoarea și forma ochilor pot influența, de asemenea, culorile potrivite pentru machiaj. Dacă ai ochii albaștri, poți folosi tonuri de gri, mov și roz. Pentru ochii căprui, culorile potrivite sunt nuanțele de maro și vișiniu.
În ceea ce privește forma ochilor, culorile mai deschise pot fi utilizate pentru a lumina și a scoate în evidență partea interioară a ochilor, în timp ce culorile mai întunecate pot fi utilizate pentru a crea o adâncime frumoasă.
Atenție inclusiv la mascara. Dacă ești blondă cu pielea deschisă și ochii albaștri, negrul va arăta prea dur. În schimb, maroul va fi alegere ideală. Dacă părul tău este șaten mediu sau închis, rimelul negru poate fi cel mai bun prieten al tău. Dacă părul tău este șaten deschis, s-ar putea să preferi nuanțe de negru mai deschise, înspre gri sau bleu. Roșcatele arată uimitor cu nuanțe de burgundy sau maro.
Folosește culori în funcție de ceea ce vrei să evidențiezi
Atunci când alegi culorile pentru machiaj, gândește-te bine ce zonă a feței vrei să evidențiezi. Ai ochi mari, exotici? Buze cărnoase? Pomeți grozavi? Alege ce vrei să scoți în evidență și optează pentru culori puternice doar pentru produsul dedicat zonei respective. Pentru restul, alege nuanțe neutre.
Spre exemplu, dacă vrei să evidențiezi buzele, alege nuanțe tari, de roșu sau vișiniu, iar pentru ochi folosește o paletă neutră. În schimb, dacă vrei să scoți în evidență ochii, pe buze vei folosi un lipgloss transparent sau unul în nuanțe naturale.
Alege culorile în funcție de ocazie
Culorile potrivite pentru machiaj pot varia în funcție de ocazie. De exemplu, pentru o zi obișnuită la birou, ar trebui să alegi culori neutre și discrete. Pentru o noapte în oraș, ai putea alege culori mai îndrăznețe, cum ar fi nuanțe de mov sau de verde smarald.
În concluzie, alegerea culorilor potrivite pentru machiaj este esențială pentru a crea un aspect rafinat și îngrijit.