Viața după retragere: Paul Gascoigne, fotbalist de top ajuns într-o situație deplorabilă din cauza problemelor cu alcoolul, drogurile și banii

Viața după retragere: Paul Gascoigne, fotbalist de top ajuns într-o situație deplorabilă din cauza problemelor cu alcoolul, drogurile și banii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Pentru unii sportivi, viața după retragere devine o adevărată dramă marcată de diferite probleme care le deteriorează imaginea și existența în sine.

Este și cazul lui Paul Gascoigne (59 de ani), fotbalist cu un talent extraordinar, care, însă, a întâmpinat probleme încă din ultimii ani ai carierei. Probleme care au continuat și s-au agravat după ce a decis să agațe ghetele în cui.

Probleme cu alcoolul și drogurile

Crescut de Newcastle și cum echipe precum Tottenham, Lazio, Rangers sau Everton în CV, Paul Gascoigne a fost unul dintre cei mai talentați fotbaliști englezi ai generației sale și a strâns 57 de meciuri și 10 goluri pentru naționala Angliei.

Retragerea din 2004 l-a făcut pe Paul Gascoigne să piardă una dintre principalele structuri care îl țineau funcțional și problemele au devenit mult mai vizibile.

ADVERTISING

Avea probleme cu alcoolul încă din perioada în care juca, dar după retragere consumul a devenit mult mai greu de controlat. El însuși a spus în repetate rânduri că nu poate reveni la un consum „normal”: dacă începe să bea, există riscul să ajungă într-o perioadă de consum compulsiv.

În 2013 situația devenise atât de gravă încât agentul său, Terry Baker, a spus public că viața lui Gascoigne era în pericol din cauza alcoolismului. În 2014, acesta a ajuns din nou la dezintoxicare, fiind a șaptea oară când apela la un astfel de tratament.

Iar problema nu a dispărut complet nici în ultimii ani. În 2024 vorbea din nou despre faptul că bea pentru a face față perioadelor emoționale dificile.

ADVERTISING

Depresia și problemele de sănătate mintală

Gascoigne s-a confruntat cu probleme de sănătate mintală încă din vremea când era fotbalist, însă acestea s-au agravat după retragere. Gascoigne a spus că cea mai gravă experiență psihică a sa fusese o perioadă de psihoză asociată consumului de cocaină, când devenise extrem de paranoic.

Un aspect interesant este că diagnosticele nu au fost întotdeauna clare. Gascoigne însuși a avut perioade în care spunea că medicii îi puneau diferite etichete și îi prescriau medicamente, iar el considera că problema fundamentală era alcoolismul.

Paul Gascoigne s-a confruntat și cu probleme alimentare, fiind diagnosticat cu bulimie. Presiunea legată de greutate și imagine corporală a avut un rol important. Gascoigne a povestit despre perioade în care mânca enorm și apoi își provoca vărsături.

ADVERTISING

Episoade suicidale, probleme cu banii și poliția

Paul Gascoigne a suferit crize psihice severe și a fost internat. În 2008, el a fost internat de mai multe ori în urma unor crize psihice.

Au existat și episoade în care comportamentul lui a indicat un risc foarte serios pentru propria persoană. Într-unul dintre cele mai cunoscute incidente, a fost implicat într-o criză într-un hotel, după care a fost internat. Presa a relatat la vremea respectivă despre comportament suicidal.

Interesant este că, într-un interviu mult mai recent, Gascoigne a spus că nu a vrut niciodată cu adevărat să se sinucidă, chiar dacă a fost deprimat și a trecut prin psihoză.

Englezul a avut probleme și cu violența domestică, dar și probleme cu poliția și de natură financiară. Paul Gascoigne a fost de mai multe ori arestat pentru conducere sub influența alcoolului, dar și în legătură cu posesia de cocaină.

Deși a câștigat mulți bani în cariera de fotbalist, Paul Gascoigne a avut și probleme financiare. Dependențele, stilul de viață, problemele juridice și incapacitatea de a menține o viață profesională stabilă au contribuit la deteriorarea situației sale financiare.

În 2023, el a ajuns să vorbească public despre faptul că locuia în camera de rezervă a agentului său, după ce nu mai avea o locuință stabilă.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google