Verdictul lui Cristi Balaj după cea mai controversată fază de abitraj de la Lincoln - CFR Cluj

Verdictul lui Cristi Balaj după cea mai controversată fază de abitraj de la Lincoln - CFR Cluj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul arbitru Cristi Balaj a analizat cea mai controversată fază de arbitraj de la meciul Lincoln – CFR Cluj, din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor.

Cei de la Lincoln au cerut penalti în primul minut al meciului, după o intrare a lui Bouhenna.

Balaj spune că faza este foarte complicată, dar arbitrul are acoperire pentru că nu a dat penalti.

"Există un risc când foloseşti braţele. Apare riscul de avea o lovitură de pedeapsă împotriva echipei lor. Aici, apărătorul foloseşte braţul drept, atacantul avea o poziţie bună, în faţa mingii.

ADVERTISING

Am avut o poziţie bună a arbitrului în această faza. El a considerat că folosirea braţului drept al apărătorului nu a fost de ajuns pentru penalty, dar faza este interpretabilă. În final, e o decizie la limită, care are o anumită acoperire.

Dacă era penalty, era roşu. În momentul când apărătorul pune mâna pe atacant, mingea e la atacant şi poate marca. Se numeşte situaţie iminentă de gol, iar apărătorul nu a încercat să câştige mingea, doar a împins", a spus Balaj la Telekom Sport.

CFR Cluj a câștigat cu emoții partida cu Lincoln din prima manșă a turului 2 preliminar din Liga Campionilor, scor 2-1.

ADVERTISING

Gruparea din Gibraltar a condus cu 1-0 la pauză, după o primă repriză de coșmar pentru campioana României.

Returul de săptămâna viitoare se anunță facil pentru CFR, care trebuie să-și revină însă după prima repriză foarte slabă.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!