Una dintre cele mai bune tenismene din lume s-a retras de la Wimbledon

Una dintre cele mai bune tenismene din lume s-a retras de la Wimbledon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arina Sabalenka (3 WTA) a fost forţată să se retragă luni din turneul de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, din cauza unei accidentări la umăr, au anunţat organizatorii, scrie AFP.

Belarusa, care a câştigat de două ori Australian Open şi a fost semifinalistă anul trecut la Wimbledon, a avertizat încă de sâmbătă că există un „risc” de a se retragere din cauza unei „foarte rare” accidentări la umăr. Ea a fost înlocuită pe tabloul principal de rusoaica Erika Andreeva (101 WTA), venită din calificări, pentru a o înfrunta pe americanca Emina Bektas (107 WTA).

ADVERTISING

Sabalenka a abandonat, la finele lunii trecute, în partida din sferturile de finală ale turneului WTA de la Berlin, în faţa rusoaicei Anna Kalinskaia, acuzând probleme la umăr. Sabalenka s-a oprit pe când era condusă cu 5-1 în primul set al meciului din sferturi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇