UEFA a anunțat când se va juca meciul Islanda - România

UEFA a anunțat când se va juca meciul Islanda - România

Meciul echipei naţionale de fotbal a României cu Islanda, din semifinalele play-off-ului Campionatului European, programat iniţial la 26 martie şi apoi în 4 iunie, dar amânat de fiecare dată ca urmare a pandemiei de coronavirus, se va disputa la 8 octombrie, la Reykjavik, a anunţat, miercuri, UEFA, citată de site-ul oficial al FRF.

„Comitetul Executiv UEFA a confirmat miercuri, 17 iunie, datele de disputare ale jocurilor care vor stabili ultimele 4 participante la Campionatul European din vara viitoare. Astfel, partida pe care tricolorii o au programată în semifinala play-off-ului, în Islanda, va avea loc pe 8 octombrie 2020. În cazul unui succes, naţionala noastră va întâlni învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, în deplasare, pe 12 noiembrie 2020”, informează site-ul citat.

ADVERTISING

În toamnă vor avea loc şi partidele din Liga Naţiunilor. Competiţia va avea programate câte două runde în fiecare din lunile septembrie, octombrie, noiembrie. Practic, selecţionatele implicate în play-off-ul EURO vor disputa câte trei jocuri în octombrie şi posibil noiembrie.

Miza play-off-ului o reprezintă calificarea la Campionatul European amânat pentru vara lui 2021 şi care a fost confirmat că va fi găzduit în continuare de aceleaşi 12 oraşe de pe continent.

Turneul final al Campionatului European de fotbal, programat iniţial în perioada 12 iunie - 12 iulie 2020, a fost amânat de UEFA pentru 11 iunie - 11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇