Turneul lui Țiriac, salvat de la desființare: S-a semnat un nou contract de sponsorizare

Turneul lui Țiriac, salvat de la desființare: S-a semnat un nou contract de sponsorizare

Turneul de la Geneva, deținut de Ion Țiriac, a fost în pericolul de a dispărea, după ce în urmă cu șase săptămâni principalul sponsor a reziliat contractul, invocând probleme financiare.

Totuși, aceste probleme au fost rezolvate, după ce organizatorii au semnat un nou contract cu banca Gonet & Cie din Elveția, informează 24heures.ch.

Potrivit sursei citate, contractul se întinde până în 2023, iar competiția nu se va mai desființa, așa cum se temeau organizatorii.

"S-a întâmplat ceva miraculos. Cum putem explica altfel când, în mijlocul unui cutremur economic, un eveniment sportiv beneficiază de sponsorul ideal. Turneul de la Geneva, deținut de Ion Țiriac și Rainer Schuttler, a trecut printr-o situație delicată la finalul lunii aprilie", a notat sursa citată.

ADVERTISING

Turneul de la Geneva face parte din categoria ATP 250, iar ediția din acest an, programată în primăvară, a fost anulată.

Totuși, după semnarea noului contract, elvețienii vor putea vedea tenis la Geneva din 2021.

C.S.

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!