Radu Drăgușin (21 de ani) a marcat primul său gol în Serie A, pentru Genoa, apoi a vorbit despre momentul pe care îl traversează și despre viitorul său.
Drăgușin a adus victoria italienilor de la Genoa cu golul său marcat în minutul 44 al meciului cu Verona.
La finalul partidei, fundașul român a vorbit pentru Sky Sport și a spus că nu trebuie să-și piardă capul și să muncească la fel de mult în continuare pentru a face lucruri și mai mari.
”Simt o emoţie incredibilă după acest gol. Am fost aproape şi cu Salernitana, dar mai presus de toate sunt cele trei puncte obţinute de echipă.
Dedic golul familiei mele, iubitei mele, şi celor care mi-au fost alături în acest timp. Este o răsplată pentru munca pe care am depus-o în această perioadă.
Sunt tânăr şi trebuie să adun multă experienţă, să cresc şi să-mi îndeplinesc obiectivul: să devin cel mai bun.
Am crescut mult la Juventus şi a fost important să învăţ de la doi campioni precum Leonardo Bonucci şi Giorgio Chiellini.
Sunt într-un moment bun, am multă încredere, dar nu trebuie să-mi pierd capul. Trebuie doar să lucrez la fel de mult în continuare”, a declarat Radu Drăguşin pentru Sky Sport Italia, imediat după meci, potrivit site-ului genoanews1893.it.