Presa scoțiană, mirată de convocarea lui Ianis Hagi la naționala lui Lucescu, deși românul joacă la echipa secundă a lui Rangers

Presa scoțiană, mirată de convocarea lui Ianis Hagi la naționala lui Lucescu, deși românul joacă la echipa secundă a lui Rangers
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ianis Hagi face parte din lista preliminară a stranierilor convocată deja de noul selecționer Mircea Lucescu, în vederea primelor sale partide oficiale la cârma României după 38 de ani.

Vor fi două jocuri în Nations League, pe 6 și 9 septembrie, în dauna celor din Kosovo și Lituania, primul joc la Priștina, al doilea la București, ambele de la 21.45, LIVE pe SpotMedia.ro.

Scoțienii au aflat și ei de faptul că Hagi e în continuare convocat la naționala sa, deși el a fost retrogradat la echipa secundă la Glasgow Rangers. Fiul lui Gică Hagi trece printr-un moment dificil în Insulă, iar jurnaliștii s-au arătat surprinși de această convocare: ”Philippe Clement l-a trimis să se antreneze cu rezervele în timp ce încerca să forțeze o mutare departe de Ibrox. Prezența în lotul lărgit nu îi garantează mijlocașului o convocare, naționala sa dorindu-i să joace mai mult. După o campanie superbă la EURO, fosta vedetă de la Genk a sperat că se va putea întoarce la Glasgow și va deveni un titular. Nu a fost cazul și acum, alături de Todd Cantwell, românul se antrenează departe de prima echipă. Acest lucru a fost criticat pe scară largă atât de suporteri, cât și de mass-media, dar se pare că nu urmează niciun transfer de la Ibrox.

ADVERTISING

Există posibilitatea ca Hagi să își schimbe ideile și să încerce să joace sub comanda lui Clement dacă locul său în echipa națională a României este în joc. Mijlocașul ofensiv ar fi cu siguranță util pentru Gers, care încă nu și-a băgat cu adevărat degetul în piața transferurilor cu achiziții care să schimbe echipa”, au scris jurnaliştii de la ibroxnews.com.

Pe lângă convocarea lui Hagi, o altă surpriză ar fi chemarea lui Daniel Paraschiv la națională, de la Oviedo, dar și cea a lui Virgil Ghiță de la Cracovia, din Polonia.

ADVERTISING

Lucescu a semnat un contract valabil până în 2026 şi are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din 2026, competiţie unde România ar putea reveni la un CM după o pauză de 28 de ani încoace.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!