Novak Djokovic, gata să bată noi recorduri: Lista completă

Novak Djokovic, gata să bată noi recorduri: Lista completă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sârbul Novak Djokovic, care a stabilit un nou record de titluri de Mare Şlem, după victoria sa de la Roland Garros, poate ataca şi alte recorduri în tenisul profesionist, până la finalul carierei sale.

După o cursă de urmărire de 15 ani, Djokovic a reuşit în sfârşit să-i depăşească pe marii săi rivali Rafael Nadal şi Roger Federer ca număr de trofee de Grand Slam (23). Noua performanţă vine după alte recorduri stabilite deja de sârb: cel al numărului de sezoane încheiate în fruntea clasamentului ATP (7), al numărului de săptămâni ca lider mondial (388) sau al numărului de turnee Masters 1.000 câştigate (38).

ADVERTISING

Următorul obiectiv al său îl reprezintă egalarea recordul absolut de titluri de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court (24). Un record pe care l-a vânat mult timp şi americanca Serena Williams, care s-a oprit însă la 23, înainte de a-şi anunţa retragerea.

Prima ocazie pentru sârb va fi luna viitoare, la turneul de la Wimbledon, unde ar putea egala, de asemenea, recordul de trofee la All England Club, care îi aparţine elveţianului Roger Federer (8).

Djokovic, în vârstă de 36 de ani, care deţine recordul de titluri la Australian Open (10), s-a impus de şapte ori la Wimbledon, ultima oară anul trecut, când l-a învins în finală pe australianul Nick Kyrgios.

ADVERTISING

Un alt record la îndemâna sârbului este cel de trofee la Turneul Campionilor, pe care l-a câştigat anul trecut pentru a şasea oară, după o finală cu norvegianul Casper Ruud. Sârbul împarte acum acest record cu Roger Federer, dar îşi doreşte cu siguranţă să devină jucătorul cel mai titrat din istorie la această competiţie, în care speră să se mai impună cel puţin încă o dată.

O ţintă ceva mai greu de realizat pentru Novak Djokovic o reprezintă numărul de titluri cucerite pe parcursul carierei, la simplu. Cu 94 de trofee în palmares, ultimul obţinut la Roland Garros, "Nole" ocupă în prezent locul al treilea în ierarhia all-time, după americanul Jimmy Connors (109 titluri) şi elveţianul Roger Federer (103).

ADVERTISING

Câştigarea celor patru turnee de Mare Şlem pe parcursul aceluiaşi an este un alt obiectiv vizat de Djokovic. Campionul sârb este deja singurul din generaţia sa care a cucerit patru titluri majore consecutive, dar nu în acelaşi an. El poate deveni al treilea jucător din istorie care reuşeşte Grand Slam-ul în acelaşi sezon, la 85 de ani după Donald Budge (1938) şi la o jumătate de secol după Rod Laver (1962 şi 1969).

Djokovic a parcurs deja jumătate de drum, după ce a câştigat primele turnee de Mare Şlem din 2023, Australian Open şi Roland Garros, iar următorul pas îl reprezintă turneul de la Wimbledon, urmat de US Open.

În 2024, Novak Djokovic va putea ataca chiar Golden Slam-ul: câştigarea celor patru turnee majore din circuitul profesionist, precum şi a medaliei de aur la Jocurile Olimpice, în acelaşi an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇