După 47 de ani de așteptare, recordul național la maraton masculin a fost doborât. Nicolae Alexandru Soare (CSM Bacău) a oprit cronometrul la 2 ore, 11 minute și 58 de secunde în cadrul Maratonului București, pulverizând vechea performanță de 2:12:30, stabilită de legendarul Cătălin Andreica în 1978.
Într-o cursă memorabilă pe străzile Capitalei, Soare nu doar că a câștigat titlul național, ci s-a impus și în competiția internațională, devansând atleți din Kenya. Performanța sa a fost salutată de Federația Română de Atletism ca un moment ce „onorează tradiția și deschide un nou capitol”.
Am stat de vorbă cu noul recordmen național, Alexandru Nicolae Soare, despre încărcătura istorică a cursei, bătălia interioară de pe traseu și planurile de viitor.
Ai reușit ceva ce atletismul românesc aștepta de 47 de ani. Ce înseamnă pentru tine să fii atletul care a șters din cărțile de istorie performanța legendarului Cătălin Andreica?
În primul rând, consider că Andreica nu va fi șters niciodată din cărțile de istorie. Un record care a dăinuit atât de mult nu va putea fi șters, ci va fi doar al doilea cel mai bun timp. Este o onoare, dar performanța lui rămâne un monument.
Recordul de 2:12:30 era văzut ca un prag aproape mitic. Ai simțit presiunea acestei borne în timpul pregătirii sau te-ai concentrat strict pe cursă?
Pentru mine nu a existat nicio presiune. Aveam de mai bine de patru ani acest record în picioare, dar nu am prins ziua aceea potrivită, ca să zic așa. La maraton, totul trebuie să fie perfect – vremea, traseul, corpul – pentru a alerga la un timp de record național. La București am fost setat de la început pe acest obiectiv și am menținut ritmul până la final.
Ești primul român care coboară oficial sub 2 ore și 12 minute. Te consideri un deschizător de drumuri? Simți că performanța ta poate debloca ceva în mentalitatea maratoniștilor din România?
Recordurile sunt făcute să fie bătute. Eu am arătat că se poate, așa că, cu siguranță, pot veni și alții din urmă să bată acest record. Sper că am deblocat o barieră mentală și că am demonstrat că se pot atinge performanțe înalte și aici, în România.
Să stabilești acest record acasă, la Maratonul București, în fața unor atleți kenyeni, a avut, bănuiesc, o încărcătură specială...
Mi-am dorit mult să bat acest record acasă, să fug pe străzile din București, unde publicul este alături de mine. A fost un sentiment frumos, dar și greu, ținând cont că mă luptam și cu sportivii din Kenya, care puneau presiune pe mine.
A existat un punct anume pe parcursul celor 42 de kilometri în care ai realizat că recordul este al tău?
Da, undeva la kilometrul 38 știam că voi face recordul. Atunci am zis să mențin ritmul, că sigur va fi bine la final. Iar la final, pur și simplu am explodat. A fost o descătușare incredibilă.
Ce a fost mai greu: lupta cu cronometrul sau lupta cu adversarii direcți, precum Dickson Kiprop, care a terminat al doilea?
Adversarii au fost acolo doar să mă ajute să mențin un ritm bun. Eu m-am luptat mai mult cu timpul, iar mai spre final, și cu adversarii, pentru a-mi asigura victoria.
Cum te-a ajutat publicul de pe margine?
Publicul m-a ajutat foarte mult. Auzeam peste tot numele meu și încurajări, îmi dădeau aripi. Totul s-a aliniat perfect, pe o vreme superbă, fără soare și cu o temperatură foarte bună pentru maraton.
O astfel de performanță nu apare peste noapte. Ce ai schimbat fundamental în abordarea ta pentru a realiza acest salt?
Nu am schimbat nimic fundamental. Cheia a fost continuitatea: muncă, seriozitate și o atenție mai mare pe hidratarea din timpul cursei. Aceste detalii fac diferența.
Lucrezi de foarte mult timp cu antrenoarea Cristina Alexe. Care a fost strategia pe care ați gândit-o împreună pentru această cursă?
Sincer, nu am făcut o strategie anume. Pur și simplu știam ce am în picioare, știam ce pot și am zis: "ce va fi, va fi". Nu am spus nimănui că voi pleca pe record, nici măcar antrenoarei mele. Dar ea a simțit și a știut ce fac din primul kilometru. Lucrăm împreună din 2010, deci avem o relație de aproape 15 ani, ne înțelegem din priviri.
Care au fost cele mai mari sacrificii pe care le-ai făcut în drumul spre acest record?
Cele mai mari sacrificii sunt cele în care stau departe de familie. Acelea sunt unele dintre cele mai grele momente. Când am plecat de acasă în cantonament, am plecat strict cu scopul de a face acest record. Doar pentru asta am muncit.
Acest nou record, 2:11:58, deschide noi orizonturi. Te gândești mai serios la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028 sau la viitoarele Campionate Mondiale?
Absolut. Tot timpul am avut ca scop Jocurile Olimpice și Campionatele Mondiale sau Europene, deci cu siguranță obiectivele mele rămân la cel mai înalt nivel.
După ce ai atins un vârf pe care o țară întreagă îl aștepta, care este următorul "Everest" pentru tine? Cum îți menții motivația?
Motivația mea rămâne în continuare să depășesc noi bariere de timp, să fug din ce în ce mai tare. Practic, este o bătălie continuă între mine și timp. Vreau să văd cât de jos pot duce acest record.
Crezi că această performanță poate atrage mai multă atenție și sponsori către atletismul de anduranță din România?
Sper din tot sufletul să vină cât mai mulți sponsori spre noi, spre sport, să fim susținuți la fel ca sportivii din alte țări. Avem nevoie de sprijin pentru a putea concura la nivel înalt în mod constant.
Acum, recordul național la maraton are numele tău. Ce mesaj ai pentru tinerii atleți care se vor uita la timpul tău ca la noul standard de atins?
Mesajul meu este simplu: Niciodată să nu vă lăsați influențați de oamenii care vă spun că nu puteți. Setați-vă obiective și depășiți-le. Faceți totul în liniște și, când reușiți, bucurați-vă!