Neymar, din nou în formă: A reușit o dublă în Brazilia

Neymar, din nou în formă: A reușit o dublă în Brazilia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Starul brazilian Neymar a reușit o dublă pentru Santos FC în cursul meciului câștigat de echipa sa, cu scorul de 3-1, în fața formației Juventude, luni, în campionatul de fotbal al Braziliei, sub privirile trimișilor speciali ai noului selecționer al naționalei ‘canarinha’, italianul Carlo Ancelotti, scrie EFE.

Fostul atacant al lui FC Barcelona și PSG a marcat în minutele 37 și 80 (din penalty), fiind pentru prima dată când a înscris două goluri într-un meci de la revenirea sa în Brazilia, iar acum are șase reușite de la debutul sezonului, trei dintre ele în campionatul Braziliei.

ADVERTISING

Neymar, care a etalat o bună pregătire fizică după accidentările și disconfortul care l-au ținut departe de gazon o mare parte din timp de la revenirea sa la Santos FC în acest an, a participat la toate acțiunile ofensive ale echipei sale, inclusiv la toate cele trei goluri, dar și-a ajutat echipa și în jocul defensiv.

Coordonatorul executiv al selecționatei braziliene, Rodrigo Caetano, și directorul tehnic al Selecao, Juan, au fost însărcinați să urmărească prestația lui Neymar pe stadionul Morumbi din Sao Paulo, în condițiile în care experimentatul atacant se luptă pentru a fi convocat pentru ultimele două meciuri ale Braziliei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, programate în septembrie. La meci a asistat și preparatorul fizic al naționalei Braziliei, Cristiano Nunes.

ADVERTISING

Brazilia, deja calificată la Mondialul de anul viitor, va primi vizita echipei Chile, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, pe 4 septembrie, înainte de a a înfrunta în deplasare Bolivia, cinci zile mai târziu, la El Alto.

Carlo Ancelotti, fostul antrenor al echipei Real Madrid, intenționează să folosească această perioadă pentru a-și definitiva lotul cu care Brazilia va aborda turneul final al Cupei Mondiale 2026, găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.

ADVERTISING
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri