Mesut Ozil și-a anunțat retragerea din activitate

Mesut Ozil și-a anunțat retragerea din activitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mesut Ozil, fostul fotbalist de la Real Madrid sau Arsenal, și-a anunțat, miercuri, retragerea din activitate.

Prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale, Mesut Ozil a anunțat că își încheie cariera de fotbalist.

"Am avut privilegiul să fiu un fotbalist profesionist timp de aproape 17 ani și acum mă simt foarte recunoscător pentru această oportunitate. Am suferit, în ultimele luni, mai multe accidentări care m-au făcut să-mi dau seama din ce în ce mai clar că e timpul să mă retrag.

A fost o călătorie foarte frumoasă, plină de momente de neuitat. Vreau să le mulțumesc cluburilor mele, Schalke, Werder Bremen, Real Madrid, Arsenal, Fenerbahce și Bașakșehir pentru suportul acord la bine și la greu", este doar o parte din comunicatul lui Mesut Ozil.

ADVERTISING

Astfel, Mesut Ozil pune capăt carierei după mai bine de 600 de meciuri, timp în care a câștigat Cupa Mondială cu Germania în 2014, un titlu, o Cupă și o Supercupă a Spaniei cu Real Madrid, o Cupă a Germaniei cu Werder Bremen, patru Cupe ale Angleii și două Community Shield cu Arsenal, dar și titlul european U21 cu naționala Germaniei (2009).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!