Marele rival al lui David Popovici, chinezul Pan Zhanle a făcut o cursă fabuloasă la Jocurile Asiei, la 100 de metri liber

Marele rival al lui David Popovici, chinezul Pan Zhanle a făcut o cursă fabuloasă la Jocurile Asiei, la 100 de metri liber
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pan Zhanle, chinezul campion olimpic en-titre și deținătorul recordului mondial la 100 de metri, a făcut o cursă excelentă în cadrul debutului său la Jocurile Asiatice din Japonia.

Zhanle, 22 de ani, s-a impus în proba de 100 de metri liber în cadrul Jocurilor Asiei cu un timp de 47,61 de secunde, cel mai bun al său din 2024 încoace. El și-a apărat astfel cu succes titlul obținut acum 3 ani acasă la el la Hangzhou, când a luat aurul cu un timp de 46.97 secunde, prima oară dintre cele cinci curse ale sale în care a coborât sub 47 de secunde.

ADVERTISING

După ce s-a pregătit într-un cantonament la București alături de Popovici, pe durata a 6 săptămâni, Zhanle a dovedit multă maturitate în această probă regină a natației, iar în serii, chinezul a înotat 48,07 s (23,59; 24,48), calificându-se cu primul timp în finală.

Pan a dominat cursa finală și a fost urmat pe podium de Kim Youngbeom, cu 47,65 (22,81; 24,84), și de Hwang Sunwoo, cu 47,79 (22,97; 24,82), ambii din Coreea de Sud.

A fost singura probă individuală a lui Pan Zhanle la această ediție de Jocuri ale Asiei, el urmând să mai concureze doar în cele de ștafetă.

ADVERTISING

Rămâne de remarcat faptul că și noua senzație a natației mondiale, puștoaica de 13 ani Yu Zidi s-a impus în proba de 200 de metri fluture cu un timp de 2:05,08, un nou record al competiției și un nou record personal pentru fetița minune din China.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google