Marco van Basten povestește cum a fost în pragul ruinei

Marco van Basten povestește cum a fost în pragul ruinei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul mare fotbalist olandez Marco van Basten a povestit într-o carte autobiografică, intitulată „Fragil, povestea mea”, cum a fost în pragul ruinei în urmă cu aproape douăzeci de ani, transmite EFE.

Van Basten a investit 20 de milioane de euro într-o bancă olandeză în 1999. În 2002, în plină criză financiară, nu mai avea decât 13 milioane. A riscat şi nu i-a ieşit. În 2001, când Agenţia Fiscală Olandeză l-a obligat să plătească 32,8 milioane de euro, familiei lui nu-i venea să creadă. În această carte, Van Basten povesteşte problemele sale economice, demne, potrivit acestuia, de filmul „Lupul de pe Wall Street”.

ADVERTISING

Născut la Utrecht în 1964, Van Basten a fost unul dintre cei mai buni jucători din lume, la Ajax Amsterdam şi AC Milan, cu care a câştigat numeroase trofee, printre care două Cupe ale Campionilor Europeni cu echipa italiană. Campion european cu naţionala Olandei în 1988, el a obţinut de trei ori Balonul de Aur, în 1988, 1989 şi 1992.

Accidentările au făcut ca o carieră impresionată să se încheie la numai 28 de ani. Van Basten nu se gândea atunci ca va fi nevoit să caute de lucru. Totul s-a datorat unor investiţii nefericite, excesului de încredere şi ignoranţei, despre care a vorbit deschis în cartea sa.

ADVERTISING

"Simt că este momentul potrivit să-mi spun povestea. Din perspectiva mea. Să spun adevărul meu. Povestea pe care n-am spus-o niciodată. Nu voi avea milă de nimeni. Cu atât mai puţin de mine. A sosit timpul", a afirmat fostul mare fotbalist la începutul cărţii.

În cele 318 pagini, Van Basten aminteşte copilăria sa, "dorinţa oarbă" de a fi cel mai bun din lume, relaţia cu legendarul său compatriot Johan Cruyff, pe care l-a înlocuit în ziua debutului la Ajax, dar şi seria accidentărilor la gleznă şi neaşteptatele probleme economice.

ADVERTISING

"Domnul Van Basten este obligat să plătească integral actuala decontare fiscală a Agenţiei Fiscale Olandeze înainte de 31 decembrie 2001: 32,8 milioane de euro" - de la această scrisoare au început dificultăţile.

Van Basten a aflat mai târziu că această problemă este legată de mutarea sa de la Monaco în Olanda în 1998, suma fiind atât de mare din cauza penalizărilor. "Nu înţelegeam de ce", a recunoscut el. Van Basten a apelat la avocatul Con Coster, socrul lui Johan Cruyff, şi la o firmă de consultanţă specială, dar lucrurile nu au ieşit aşa cum se aştepta el.

De-abia în 2005 a ajuns Van Basten la un acord cu fiscul. "A văzut cineva 'Lupul de pe Wall Street'? Mai târziu am înţeles că a fost puţin ca în acel film", a recunoscut autorul celebrului gol din finala EURO 1988, câştigată de Olanda în faţa URSS. 

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!